Ce te poate ATACA în timp ce eşti la volanul maşinii TALE
- Angelo Tăutu
- 16 ianuarie 2015, 01:07
Specialiştii americani de la Ford au efectuat la un moment dat un studiu, pentru a demonstra care sunt cele mai pline de microbi locuri din maşină. Rezultatul studiului a dovedit câte pericole pentru sănătate poate ascunde un automobil.
Conform cercetării întreprinse de către specialiştii de la Ford, se pare că volanul este cel care ascunde cei mai mulţi microbi şi bacterii. Sursa ar fi obiceiul prost de a mânca la volan, sau de a conduce maşina cu mâinele murdare.
Ridicat sus
Dacă şoferul obişnuieşte să mănânce în timp ce conduce, odată cu mâncarea ingerează şi “mizeriile” de pe volan. De asemenea, grăsimile sau praful care se află pe volan sunt preferatele bacteriilor. Şoferul se poate alege, printre altele, cu boli de stomac şi conjunctivită.
Un al pericol îl constituie şi praful de pe covoraşele din maşină, care poate fi ridicat sus cu ajutorul sistemului de climatizare sau din cauza trepidaţiilor maşinii. În cazul în care covoraşele nu sunt aspirate, ar putea fi inhalaţi mulţi microbi.
Specialiştii Ford au recomandat ca periodic să fie şterse suprafeţele maşinii cu care intraţi în contact, respectiv mânerele interioare şi exterioare, volanul, suporturile de pahare, covoraşele şi planşa de bord. Şi tot specialiştii subliniază că o maşină curată înseamnă reducerea riscurilor de îmbolnăvire.