Ce spune Ponta la două luni de la demisia din fruntea PSD

Ce spune Ponta la două luni de la demisia din fruntea PSD

În iulie premierul Victor Ponta a renunţat la şefia PSD prin intermediul unei scrisori adresate conducerii partidului şi postată pe pagina sa de Facebook.

După mai bine de două luni de la această decizie, premierul spune că demisia din funcţia de preşedinte al PSD a fost una necesară la acel moment, din care atât PSD cât şi actul de guvernare au avut de câştigat, şi a subliniat că nu există mai mulţi poli de putere în partid, ci o singură echipă.  "Demisia din funcţia de preşedinte al PSD a fost decizia mea, acum toată energia mea şi experienţa pe care o am pot să mi-o folosesc pentru funcţia de prim-ministru. Partidul din care fac parte şi pe care îl reprezint are posibilitatea, prin noul preşedinte, prin Liviu Dragnea, să-şi stabilească un drum politic pentru la anul, fără să stea tot timpul să se uite la partea guvernamentală sau eu să spun că nu pot veni la şedinţele de partid că am treabă la guvern. Cred că a fost o decizie necesară la acel moment şi cred că actul de guvernare, pe de o parte, are de câştigat, şi PSD are de câştigat", a spus Ponta la Antena 3. El a subliniat că încă face echipă cu actualul preşedinte interimar al partidului, Liviu Dragnea. "Este o echipă. Eu, cu Liviu Dragnea, din 2010 am fost în echipă la partid, din 2013 am fost în echipă la guvern - a fost vicepremier, a avut unul dintre cele mai importante portofolii. E vorba de doi cai care trag la aceeaşi trăsură şi vrem să o tragem în direcţia bună", a adăugat premierul. Totdodată, Victor Ponta crede că, la Congresul PSD nu se va decide ieşirea de la guvernare şi a precizat că, în opinia sa, după 2016, actuala coaliţie de guvernare are şanse să rămână la putere. "Nu cred că, la Congres, PSD va decide ieşirea de la guvernare. Erau foarte multe aşteptări în zona opoziţiei, în primul rând că procurorii or să dea jos guvernul şi vin ei la guvernare. După aceasta, a fost că PSD pleacă aşa, de la guvernare. Eu sunt convins că nu doar PSD, ci şi UNPR, ALDE sunt partide responsabile. Eu cred că vor sprijini guvernul şi mai cred un lucru: atunci când oamenii vor gândi şi vor spune 'ce au făcut ăştia care sunt acum pentru noi şi ce au făcut aceia care au fost în 2010, 2011 şi vor să vină din nou', eu cred că această coaliţie de guvernare poate o să continue şi după 2016 şi ar fi un lucru bun pentru România", a precizat Ponta.