UBB Cluj. Sursa foto: ubb cluj
Din cuprinsul articolului
Azi, la Cluj-Napoca a avut loc inaugurarea celei de-a 23-a facultăți a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB). Este vorba de Facultatea de Științe Medicale și ale Sănătății. Momentul a fost considerat istoric de rectorul interimar al UBB, Adrian Petrușel.
La cea mai nouă facultate a UBB va fi organizat examen de admitere pentru 200 – 300 de studenți. La început, vor fi șase specializări la nivel de licență și master, printre care: fizică medicală, inginerie medicală, biologie medicală. Ulterior, numărul specializărilor va fi suplimentat cu alte două. Prezent la eveniment, ministrul Educației și Cercetării, Daniel David a spus, încă o dată, că nu vrea competiție cu UMF. Dar că este absolut normală dezvoltarea unei componente medicale la UBB. Daniel David a expus așteptările sale, în ceea ce privește programele noii facultăți. Se așteaptă să fie gândite într-o logică de calitate, nu cantitate.

Sursa foto: cluj.24
"Programele educaționale trebuie să fie derivate din activitatea de cercetare-dezvoltare-inovare. Această componentă ar trebui să aducă granturi, impact internațional și citări", spune ministrul Educației. Noua facultate e inaugurată în contextul în care, a explicat ministrul, ”UBB este cea mai mare comunitate academică a țării. De 10 ani prima universitate a țării ca performanță academică. Și cea mai complexă universitate europeană sub aspect multicultural. Iar din punct de vedere financiar, una dintre cele mai stabile... Nu prea ai în lume universități comprehensive în lume care să nu aibă componenta bio-medicală."
Programe universitare care se suprapun în aceleași orașe există în toată lumea, iar o colaborare cu UMFIH, UTCN și USAMV ar aduce un plus și ar întări componenta de sănătate în Cluj-Napoca, a concluzionat ministrul Educației.
„Nu am ales întâmplător această perioadă pentru lansarea formală a noii facultăți. Luna mai este în care comunitatea UBB sărbătorește Ziua Universității și împlinirea a 444 de ani de la fondarea, în 12 mai 1581, a instituției academice ai cărei moștenitori suntem. Noua facultate a Universității noastre vine ca o repunere în drepturi a tradiției și moștenirii organizării inițiale a universității ca universitate comprehensivă, în rând cu universitățile de elită ale lumii. UBB are deja un corp consistent de specialiști în medicină și sănătate – titulari, angajați pe perioadă determinată sau colaboratori -, ceea ce ne asigură o platformă bună de start. Acum, că avem și acest cadru formal, vom putea dezvolta programe academice noi în domeniu, fără a face concurență universităților de medicină, ci dimpotrivă, susținând activitatea medicală cu cercetările noastre”, afirmă rectorul interimar al UBB, prof. univ. dr. Adrian Petrușel.