Rectorul Universității Babeș-Bolyai, afirmații controversate despre tehnologie. Oamenii vor avea implanturi
- Mădălina Sfrijan
- 6 noiembrie 2023, 23:58
Rectorul UBB a făcut lansat o ipoteză controversată legată de modul în care tehnologia va evolua. Acesta a precizat că omenirea va trece printr-o optimizare
Psihologul Daniel David a făcut afirmații surprinzătoare legate de viitorul tehnologiei. Rector al Universității Babeș-Bolyai din Cluj, acesta susține că în maxim 10 ani, oamenii ar putea avea parte de implanturi în creier.
Rectorul Universității Babeș-Bolyai, în centrul unor afirmații controversate
Psihologul Daniel David conduce Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj. Acesta a lansat o serie de ipoteze legate de viitorul tehnologiei în raport cu omenirea. Rectorul UBB susține că în următorii ani, oamenii vor căuta putea beneficia de implanturi cerebrale.
Mai mult, psihologul a afirmat că schimbarea respectivă ar trebui privită ca o optimizare. Daniel David, rector al Universității Babeș-Bolyai din Cluj a menționat că cipurile vor avea rolul de a trata anumite afecțiuni neurologice. Totodată, acesta consideră că implanturile respective vor ajuta și la optimizarea memoriei.
,,Oricât ne dam peste cap, în 5 sau 10 ani o sa avem implanturile cerebrale. Deja le avem. Deocamdată le folosim pentru a trata epilepsia rezistentă la tratamentele clasice, le folosim pentru diverse forme de parkinson”, a precizat rectorul UBB Cluj.
Optimizarea memoriei oamenilor
Psihologul Daniel David, aflat în fruntea Universității Babeș-Bolyai din Cluj crede că o parte dintre implanturi vor avea un rol crucial în sfera patologiei. De asemenea, altele vor fi utilizate pentru optimizarea oamenilor.
„Pentru a ne optimiza atenția, a ne optimiza memoria, a optimiza alte funcții cognitive. Și n-are sens să trăim cu iluzia că nu se va întâmpla sau că prin etică sau științe sociale o sa blocăm lucrul ăsta. Nu, o să apară integrarea fizic cyber. ”, a adăugat acesta.
Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj vrea să fie lider în domeniul tehnologiilor cuantice
Separat de afirmațiile psihologului Daniel David, UBB dezvoltă din acest an programul inovativ Quantum and Communication. Astfel, unul dintre cele mai importante centre universitare din România ar intenționa să devină lider în domeniul tehnologiilor. Totodată, decizia este întărită și de faptul că European Institute of Innovation and Technology şi-a stabilit sediul biroului naţional pentru EIT Digital în cadrul UBB.