Ce se întâmplă cu vremea în următoarele două săptămâni. Meteorologii au dat prognoza
- Mihai Soica
- 14 septembrie 2020, 16:06
Vremea călduroasă va mai dura câteva zile, după care, începând de vineri, 18 septembrie, un front de aer rece va intra în țara noastră și va contribui la reducerea semnificativă a gradelor în termometre.
Meteorologii atrag atenția că vremea caldă va dura doar trei zile, după care temperatura va urca din nou până la valori de 25-28 de grade Celsius. Despre ploi, veștile nu sunt prea bune, ele lipsind din cea mai mare parte a teritoriului național.
BANAT
Vremea va fi călduroasă și în general frumoasă până în data de 17 septembrie, cu temperaturi maxime ce se vor situa, în medie, în jurul a 30 de grade. În zilele de 18, 19 și 20 septembrie va urma o răcire semnificativă și o schimbare în aspectul vremii, astfel că maximele termice, mediate regional, vor fi de 20...22 de grade.
Până în 25 septembrie se va încălzi ușor, cu maxime ce vor urca, în medie, la 26 de grade, însă în ultimele două zile deprognoză vor coborî spre 22 de grade. Minimele se vor menține constante până la sfârșitul primei săptămâni, cumedii de 14...16 grade, vor scădea în weekend la valori mediate în jurul a 10 grade, apoi vor intra pe o tendință de creștere, asfel că în a doua săptămână se vor situa, în medie, între 10 și 12 grade.
TRANSILVANIA
În primele patru zile de prognoză vremea va fi în general frumoasă, cu valori termice ce se vor situa peste normele climatologice specifice acestei perioade, mediate regional în jurul a 28 de grade. În 18, 19 și 20 septembrie se va răci accentuat, asfel că media maximelor va fi de 18 grade, apoi se va încălzi ușor până în data de 25 septembrie când vor urca la valori de 24 de grade. Finalul de interval va aduce o răcorire ușoară, la medii diurne de 22 de grade.
Regimul termic nocturn va fi constant până în 18 septembrie, la medii de 12 grade, apoi va scădea la 6 grade în intervalul 19 – 21 septembrie, iar ulterior se va situa, în medie, între 8 și 10 grade.
MOLDOVA
În primele zile de prognoză vremea va fi în general frumoasă și se va încălzi treptat, astfel încât va deveni călduroasă la amiază în cea mai mare parte a regiunii, cu maxime mediate regional, între 28 și 30 de grade. În 18, 19 și 20 septembrie se va răci brusc, iar media maximelor va coborî până la 18 grade, dar după acest interval, va urma un proces de încălzire treptată, spre maxime, în medie, de 22...24 de grade.
Valorile minime se vor situa, mediat, în jurul a 14 grade pe intervalul 14–18 septembrie. În 19, 20, 21 și 22 septembrie regimul termic nocturn, în medie regională, va fi de 8...9 grade, iar până la finalul prognozei se estimează că va ajunge la 10...11 grade.
DOBROGEA
În intervalul 14–17 septembrie vremea va fi în general frumoasă și caldă pentru această perioadă, cu maxime mediate în jurul a 28 de grade. După aceea se va răci semnificativ, cu cele mai reci zile în 19 și 20 septembrie când media maximelor va fi de 20 de grade, dar din 21 septembrie și până la finalul intervalului se va mai încălzi ușor, iar regimul termic diurn, mediat regional, va fi de 22...24 de grade.
Temperaturile minime nu vor avea variații semnificative în primele 5 nopți când se vor situa, în medie, în jurul a 17 grade. Până în 20 septembrie se va resimți o răcire majoră, la medii termice de 11 grade și apoi vor crește treptat spre 14...15 grade.
MUNTENIA
Intervalul de prognoză va începe cu vreme frumoasă și caldă, chiar călduroasă la amiază, în special la câmpie. Până în data de 17 septembrie mediile maximelor se vor situa în jurul a 30 de grade. După acestă dată și până în 21 septembrie valorile termice vor marca o scădere, astfel că media acestora va ajunge la 20 de grade.
Perioada următoare va fi caracterizată de o revenire sub aspect termic, ce va determina maxime, mediate regional, de 24...26 de grade. Regimul termic nocturn va avea un treseu asemănător, astfel că, în perioada 14 – 18 septembrie mediile minimelor se vor situa în jurul a 15 grade, apoi vor suferi o scădere spre 8 grade în 20 septembrie și vor crește ușor până la finalul prognozei spre valori, estimate mediat, de 12 grade.
OLTENIA
Vremea va fi călduroasă la amiază în cea mai mare parte a regiunii, cu maxime ce se vor situa, mediat regional, în jurul a 30 de grade, până în 17 septembrie. Ulterior acestei date, pe intervalul 18 – 21 septembrie, se va răci semnificativ, astfel că temperaturile se vor situa în jurul normelor și ușor sub acestea, cu medii de 20...22 de grade.
Din 22 septembrie vremea se va ameliora ușor sub aspect termic, astfel încât mediile maximelor vor fi între 23 și 25 de grade. Regimul termic nocturn nu va avea variații semnificative în perioada 14–18 septembrie când media regională se va situa în jur de 16 grade, însă va scădea accentuat și se va situa între 8 și 10 grade în 19, 20, 21 și 22 septembrie. Până spre sfârșitul prognozei se estimează o creștere treptată a valorilor minime, la medii de 12 grade.