Ce se ascunde în spatele facturilor mari la energie, deși România produce curent ieftin
- Maria Dima
- 12 octombrie 2026, 12:04
Sursa foto: dreamstime.com
România dispune de hidrocentrale și reactoare nucleare care pot produce electricitate la costuri relativ reduse, însă acest avantaj nu se reflectă automat în facturile consumatorilor. Explicația ține inclusiv de modul în care a fost reorganizat sistemul energetic și de mecanismul prin care se formează prețul electricității, susține Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Energia Inteligentă (AEI).
Într-o analiză publicată luni, specialistul arată că separarea producătorilor în funcție de sursa de energie a schimbat modul în care sunt urmărite interesele economice ale companiilor, în timp ce prețul de pe piață poate fi stabilit de cea mai scumpă sursă necesară pentru acoperirea consumului.
Cum a schimbat reorganizarea din 2000 sistemul energetic
Restructurarea fostului sistem integrat s-a desfășurat în mai multe etape. Reorganizarea CONEL din anul 2000 a consfințit separarea unor activități în societăți independente, iar producția hidro și cea termo au ajuns în companii cu interese comerciale proprii.
Dumitru Chisăliță susține că, într-un portofoliu integrat, hidrocentralele, centralele nucleare și termocentralele pot avea roluri complementare. Unele asigură o producție constantă, altele răspund rapid variațiilor de consum, iar termocentralele pot furniza energia necesară atunci când celelalte surse nu acoperă cererea.
Costurile diferite ar putea fi gestionate împreună, iar contractele de vânzare ar putea reflecta cheltuielile și riscurile întregului portofoliu. Separarea companiilor a păstrat însă interesele economice distincte, fiecare producător urmărind propriile venituri, profituri și investiții.
„Interesul comercial al producătorului de energie ieftină nu este să reducă preţul întregului sistem, ci să obţină cel mai bun preţ pentru energia sa”, susține președintele AEI.
Acesta atrage atenția că sursele de energie au structuri de cost diferite. O hidrocentrală nu suportă aceleași cheltuieli cu combustibilul și emisiile ca o centrală pe cărbune sau pe gaze. În plus, investițiile, disponibilitatea și flexibilitatea instalațiilor nu sunt identice, astfel că producătorii nu pornesc de la condiții economice comparabile.
De ce energia ieftină nu reduce automat facturile
Potrivit lui Chisăliță, mecanismul actual permite producătorilor cu costuri reduse să beneficieze de prețuri ridicate, fără ca diferența să se transforme obligatoriu într-un avantaj pentru consumatori.

Facturi. Sursa foto: Freepik
„Producătorul hidro sau nuclear, separat într-o companie independentă, are interesul să valorifice preţul marginal ridicat. Producătorul termo are nevoie de un preţ suficient pentru a-şi acoperi costurile. Consumatorul ajunge să plătească un preţ influenţat de sursa scumpă, chiar dacă o parte importantă a electricităţii provine din surse ieftine”, explică specialistul.
În această situație, costul mai mic al unei părți din energia produsă nu se reflectă în mod necesar în prețul achitat de consumator. Diferența dintre costul de producție și prețul de vânzare poate deveni venit pentru producător, fără să se traducă automat prin facturi mai mici.
Președintele AEI consideră că o reformă energetică trebuie evaluată și în funcție de capacitatea sa de a transforma resursele naționale în energie accesibilă și competitivitate economică.
Cum stabilește ordinul de merit prețul electricității
Analiza indică și efectele fragmentării asupra modului de planificare a sistemului energetic. În locul optimizării la nivel național, fiecare companie își urmărește propriul profit, planul de investiții și strategia comercială, ceea ce poate duce la interese divergente.
Prețul este influențat și de mecanismul european al ordinului de merit (merit order). În fiecare oră, producătorii își ofertează energia în funcție de costurile marginale de producție. Centralele hidro și nucleare, care au costuri reduse, intră primele pe piață, în timp ce centralele pe gaze și cele pe cărbune sunt utilizate atunci când cererea impune acest lucru.
Problema semnalată de Chisăliță este modul în care se stabilește prețul final pe piață: producătorii nu sunt remunerați fiecare în funcție de propriul cost, ci la prețul ultimei centrale necesare pentru acoperirea cererii.
Dacă această centrală funcționează pe gaze și are costuri ridicate, același preț poate fi aplicat și energiei provenite din parcuri fotovoltaice, hidrocentrale sau centrale nucleare, deși costurile lor reale de producție sunt, potrivit specialistului, de câteva ori mai mici.
Ce critică președintele AEI la reforma energetică
Chisăliță susține că România are un mix energetic diversificat, care include hidroenergie, energie nucleară, gaze naturale, cărbune, energie eoliană și solară. În opinia sa, avantajul competitiv oferit de această diversitate este diminuat atât de organizarea companiilor separat, în funcție de sursa de energie, cât și de mecanismul de stabilire a prețului.
„Întrebarea fundamentală nu este dacă piaţa trebuie să existe. Piaţa este necesară. Întrebarea este dacă arhitectura creată în urmă cu peste două decenii a servit interesul public sau dacă produce efecte secundare pe care nimeni nu le-a anticipat la momentul reformei”, afirmă președintele AEI.
Acesta consideră că bilanțul reformei trebuie făcut după aproape un sfert de secol, fără abordări ideologice. În opinia sa, principala problemă nu a fost liberalizarea pieței în sine, ci confundarea concurenței cu fragmentarea companiilor și a optimizării costurilor printr-un mix energetic echilibrat cu mecanismul ordinului de merit.