Ce s-a ales de Margherita?! Curg dosarele penale. Cum încearcă Clejanii s-o scape
- Dragos Manea
- 20 septembrie 2020, 15:36
Familia Clejanilor încearcă de ceva vreme bună să o scoată din belele pe Margherita, după ce aceasta a condus sub influența substanțelor interzise și a provocat un accident.
Amintim că la începutul lunii iulie, ea a provocat un accident de mașină, iar polițiștii ajunși la fața șocului i-au făcut un drog-test, care a ieșit pozitiv la un cocktail de droguri, printre care și cocaină.
În același context, ea s-a mai ales cu un dosar penal pentru maltratarea animalelor. Tânăra avea ca animal de companie o maimuță, pe care a târât-o după ea în mașină, la poliție și la Institutul Medico-Legal, chinuind-o.
Alt treilea dosar penal a venit și el joi, 17 septembrie, când Margherita a provocat un nou scandal. Conform Poliției, tânăra a mers la o agenție imobiliară pentru a-și scoate la vânzare apartamentul de peste 100.000 de euro pe care l-a achiziționat în urmă cu mai puțin de un an. Acolo ceva s-a întâmplat, iar între fiica Clejanilor și două angajate ale agenției a avut loc un schimb de replici, după care totul a explodat. Margherita le-a împins pe femei, le-a tras de păr, ba chiar le-a scuipat și le-a înjurat. Speriată, una dintre femei a sunat la 112, iar la fața locului a ajuns o patrulă a poliției. Fata Clejanilor, însă plecase.
Femeile agresate le-au spus polițiștilor cele întâmplate, dar și că Margherita Clejanilor nu era deloc coerentă. De altfel, puțin mai târziu, când jurnaliștii au interpelat-o pe Margherita în fața magazinului ei de haine, ea a arătat clar că nu e în toate apele ei și că un test de drog ar fi fost necesar.
Nu știm dacă cel de-al treilea dosar se va finaliza, deoarece până la ora actuală angajatele agenției imobiliare nu au depus plângere penală la Poliție, de frică. Au dreptul, însă, să o facă în 90 de zile. Dacă nu o vor face, abia atunci polițiștii vor clasa dosarul.
Rămân însă celelalte două dosare penale, din care cel în care e acuzată de conducere a mașinii sub influența drogurilor este cel mai periculos pentru libertatea Margheritei.