Ce informații vor putea verifica pacienții în noua platformă CNAS. Noua funcție care apare în platformă
- Bianca Ion
- 2 septembrie 2026, 11:38
CNAS/ Sursa foto AI
Președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, Horațiu Moldovan, a anunțat începerea implementării „pas cu pas” a noii platforme informatice a CNAS, realizată cu fonduri europene. Pacienții vor putea să se programeze online la medicii aflați în contract cu CNAS și să consulte istoricul medical, rețetele și sumele decontate pentru serviciile primite.
Horațiu Moldovan a spus că România a "atins şi a depăşit cu mult jalonul pe care şi l-a asumat prin PNRR" în ceea ce privește modernizarea platformei informatice a CNAS.
De la 1 septembrie începe implementarea portalului „e-Sănătatea mea”, parte a noii platforme, prin care pacienții vor avea acces la mai multe servicii online.
Cum vor funcționa programările online la medic
Una dintre principalele noutăți este posibilitatea de programare online la furnizorii de servicii medicale aflați în contract cu CNAS.
Într-o primă etapă, pacienții vor putea vedea în platformă furnizorii din ambulatoriul de specialitate, îl vor putea selecta pe cel dorit și își vor putea face programarea direct.
Folosirea sistemului nu este obligatorie, însă opțiunea va fi disponibilă pentru pacienții care au un telefon mobil conectat la internet.
„Pacienţii vor putea să vadă în platformă furnizorii de servicii aflaţi în contract cu CNAS în primă etapă pe ambulatoriul de specialitate să selecteze furnizorul de servicii şi să-şi facă programarea. Cu alte cuvinte, nu mai este nevoie de telefoane, nu mai este nevoie de intervenţii, nu mai este nevoie de pile ca să găseşti un doctor aflat în relaţie contractuală cu CNAS şi lucrul acesta vine şi în sprijinul colegilor noştri din ambulatoriul de specialitate care au o rată de accesare din partea pacienţilor de 40% din numărul de consultaţii maxim pe care ar putea să-l aibă pe zi", spune şeful instituţiei.
Pacienții pot vedea istoricul medical din ultimii 10 ani
Noua platformă le va permite pacienților să consulte și informații despre serviciile medicale de care au beneficiat.
De marți, aceștia vor putea vedea istoricul medical din ultimii zece ani, dar și rețetele eliberate în ultimii cinci ani.
În același timp, platforma va afișa sumele pe care CNAS le-a decontat pentru serviciile medicale acordate fiecărui pacient.
Cât a costat noua platformă CNAS
Pentru realizarea proiectului au fost alocate prin PNRR 100 de milioane de euro, echivalentul a 493 de milioane de lei fără TVA.
Până la finalizarea PNRR, suma cheltuită a ajuns la 434.769.000 de lei.
"PNRR a alocat acestei platforme uriaşe o sumă de 100 de milioane de euro, respectiv 493 milioane lei fără TVA din care în acest moment, la finalizarea PNRR-ului, am cheltuit 434 769.000 lei, astfel încât am îndeplinit acest jalon din PNRR. Ca să înţelegem care este amploarea acestei platforme, vă spun că sunt peste 35.000 de contracte cu furnizori care trebuie gestionate, această platformă a pornit de la 6.000 de contracte, evident că nu mai putea să facă faţă.
Este vorba despre peste 120.000.000 de consultaţii la medicul de familie în fiecare an, pe care trebuie să le gestioneze această platformă, este vorba despre 30.000.000 de consultaţii în ambulatorii de specialitate, peste 19.000.000 de proceduri de recuperare, peste 11.000.000 de internări, servicii spitaliceşti, peste 88.000.000 de investigaţii paraclinice de laborator şi imagistică, peste 1.800.000 de pacienţi incluşi în programele naţionale de sănătate, peste 65.000.000 de reţete în fiecare an, peste 3,3 milioane de concedii medicale, peste 167.000 de formulare medicale şi 473.000 de carduri europene care trebuie gestionate într-o singură platformă a CNAS", a explicat Horaţiu Moldovan.

Horațiu Moldovan. Sursa foto: Facebook
De ce a fost nevoie de înlocuirea vechiului sistem
Horațiu Moldovan a spus că noua platformă aduce beneficii atât pacienților, cât și medicilor, furnizorilor de servicii medicale și caselor județene de asigurări de sănătate.
Modernizarea a fost necesară după problemele repetate apărute în funcționarea vechiului sistem.
În ultimii 20 de ani, furnizorii aflați în contract cu CNAS au "experimentat în mod regulat ţi pe perioade de timp foarte mari sincope în funcţionarea diverselor componente ale sistemului informatic".
Vechea platformă fusese declarată "infrastructură critică" națională, iar majoritatea echipamentelor ajunseseră "la sfârşitul vieţii". Aplicațiile nu mai aveau licențe actualizate, iar capacitatea de stocare ajunsese la limită, în condițiile în care volumul de informații creștea constant.
Noua platformă a fost realizată în trei etape. Prima a vizat noua infrastructură hardware, în cea de-a doua au fost transferate bazele de date de pe vechea infrastructură, iar în ultima etapă platforma a fost optimizată și au fost introduse noile module.