Evenimentul Zilei > Actualitate > Ce îi aşteaptă pe români în 2011
Ce îi aşteaptă pe români în 2011

Ce îi aşteaptă pe români în 2011

Guvernul amână grosul restructurărilor pentru acest an. Mediul privat mai are de făcut mici ajustări.

Anul 2011 se anunţă plin de incertitudine pentru românii care lucrează în sectorul bugetar, dar ceva mai bun pentru cei din mediul privat. În timp ce grosul disponibilizărilor bugetarilor se amână pentru acest an, multe firme intră în 2011 cu personalul mult subţiat.

Astfel, 50.000 de bugetari care ar fi trebuit să părăsească sistemul până la sfârşitul lui decembrie 2010 ar urma să-şi piardă posturile în cursul acestui an. Acestora li se vor adăuga, spun autorităţile, alţi 15.000 de angajaţi, trecuţi de la bun început pe calendarul restructurărilor din 2011. Mulţi dintre viitorii disponibilizaţi sunt angajaţi ai Ministerului Administraţiei şi Internelor. "Numărul de posturi se reduce, la nivelul ordonatorilor de credite, astfel încât să se asigure încadrarea în cheltuielile bugetare aprobate, potrivit legii, pentru anul 2011", explicau, la sfârşitul anului trecut, oficialii ministerului condus de Traian Igaş.

Disponibilizările sunt prevăzute în înţelegerea dintre Guvernul României şi Fondul Monetar Internaţional (FMI). Procesul este însă foarte lent şi urmează un calendar care a cunoscut numeroase amânări: până în septembrie, fuseseră puşi pe liber doar 27.000 de angajaţi.

Firmele par să-şi revină

În schimb, mediul privat pare să fi depăşit perioada cea mai grea. Potrivit notificărilor transmise de patroni agenţiilor judeţene pentru ocuparea forţei de muncă, până la mijlocul lunii decembrie 2010 "au fost anunţate disponibilizări pentru 3.523 persoane pentru ianuarie 2011 şi 334 pentru luna februarie 2011", se arată într-un răspuns oficial transmis EVZ. Reprezentanţii Agenţiei Naţionale a Ocupării Forţei de Muncă (ANOFM) au atras însă atenţia că "aceste date reprezintă o estimare a numărului de persoane disponibilizate".

Cifrele sunt mult mai mici decât cele înregistrate anii trecuţi. Astfel, în 2009, patronii au trimis agenţiilor de ocupare notificări pentru aproape 194.000 de angajaţi pe care estimau că-i vor concedia. Însă, dintre aceştia, în realitate doar puţin peste 120.000 au şi ajuns şomeri la finele anului. În 2010, doar 65.000 dintre cei 115.000 de salariaţi ameninţaţi de disponibilizări şiau pierdut locul de muncă.

65.000 de bugetari
ar urma să-şi piardă locul de muncă în cursul acestui an, aşa cum prevede planul întocmit de actualul guvern

RECUPERĂRI DIN 2010

Salariile bugetarilor cresc cu 15%

Ana Bâtcă

După ce salariile au fost reduse cu un sfert începând cu 1 iulie 2010, vestea bună pentru bugetari este că, de la 1 ianuarie, acestea cresc cu 15% raportat la nivelul actual diminuat. Practic însă, veniturile angajaţilor în instituţiile de stat vor rămâne mai mici decât cele pe care le aveau cu un an în urmă.

O noutate este şi faptul că salariul minim brut pe ţară va fi de 670 de lei.

Cea mai importantă schimbare în ceea ce priveşte veniturile bugetarilor este intrarea în vigoare a Legii salarizării unitare, declarată recent constituţională de către Curtea Constituţională, după sesizările partidelor de opoziţie privind neconstituţionalitatea legii.

Această lege ar fi trebuit să se aplice încă de la începutul anului 2010, însă negocierile şi contestările s-au prelungit astfel încât documentul cerut şi de FMI a fost adoptat în decembrie, prin asumarea răspunderii guvernului în faţa parlamentului.

Grila remuneraţiilor nu se aplică în 2011

Astfel, pe parcursul acestui an, salariaţii bugetari nu vor primi prime, tichete de masă, tichete- cadou şi nici tichete de vacanţă. Totodată, orele suplimentare vor fi recompensate cu timp liber, nu cu bani.

Legea salarizării bugetarilor conţine coeficienţii în baza cărora vor fi calculate salariile angajaţilor la stat. Grila nu se va putea aplica însă în acest an. Pentru a putea fi aplicată, salariile în sectorul public trebuie să revină la valoarea de dinaintea reducerii cu 25%.

CONTRIBUŢII

Taxe mai mari pentru pensionari

Începând cu 1 ianuarie, pensionarii care au venituri ce depăşesc 740 de lei vor plăti contribuţia de 5,5% pentru asigurările de sănătate. Spre deosebire de modalitatea calculării acestei taxe până la finele anului 2010, cota va fi aplicată întregii sume. Până la 31 decembrie, pensiile de până la 1.000 de lei erau scutite de taxe şi impozite.

Pensionarii trebuiau să plătească impozit şi să achite contribuţia la fondul de asigurări de sănătate pentru sumele care depăşeau plafonul de 1.000 de lei. Potrivit estimărilor oficiale, această modificare va aduce la vistieria statului circa 1,4 miliarde de lei.

Ideea taxării pensiilor mici a stârnit mari dezbateri publice încă din luna februarie a anului trecut, când a fost adusă în discuţie de fostul ministru al finanţelor Sebastian Vlădescu.

INDEMNIZAŢII REDUSE

Ana Bâtcă

Guvernul alocă mai puţini bani pentru mămici

Deşi, în mod oficial, autorităţile doresc să încurajeze româncele să nască mai mulţi copii, deciziile pe care le-au luat vor avea, cel mai probabil, efectul invers. După o dezbatere aprinsă, guvernul a decis să ofere două variante de concediu maternal, prin care să le încurajeze pe femei să revină cât mai repede în câmpul muncii.

Astfel, în primul caz, mamele care aleg să stea cu copilul acasă doar un an vor putea beneficia de o indemnizaţie cuprinsă între 600 şi 3.400 de lei. Dacă o persoană decide să se întoarcă la serviciu până la împlinirea celor 12 luni va fi recompensată de stat cu o primă specială în valoare de 500 de lei, pe care o va primi lunar, până când copilul împlineşte doi ani.

Posibilitatea mamei de a rămâne în concediu maternal timp de doi ani a fost menţinută, însă persoanele cu venituri mari care aleg această variantă vor primi mai puţini bani. În acest caz, valoarea indemnizaţiei scade până la o sumă cuprinsă între 600 şi 1.200 de lei, în funcţie de salariul pe care părintele îl primea înainte de naşterea copilului. Există şi posibilitatea unui concediu fără plată, până la doi ani.

Mamele aflate deja în concediu de maternitate nu vor fi afectate de noile prevederi. Până anul trecut, femeile puteau rămâne în concediu de maternitate doi ani, timp în care primeau în fiecare lună 85% din media veniturilor lunare din ultimele 12 luni, dar nu mai mult de 4.000 lei. Executivul estimează că, în acest fel, cheltuielile bugetare vor fi mai mici cu 100 milioane lei, în 2011.

FISCALITATE

Revine impozitul de 3% la microfirme

Chiar dacă modificările fiscale, care vin în valuri la fiecare final de an, dau peste cap planurile de afaceri ale firmelor, mulţi întreprinzători au un motiv de bucurie. Începând cu 1 ianuarie, microîntreprinderile au posibilitatea de a alege între două modalităţi de taxare: un impozit de 16% pe profit şi o cotă de 3% pe venit. Microfirmele au avut această posibilitate până la începutul anului trecut, când guvernul a refuzat să o prelungească.

O altă noutate pentru firme este introducerea unei singure declaraţii pentru obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa persoanelor asigurate.

Tot de la 1 ianuarie, impozitul pe dividendele plătite de companiile din alte state membre ale Uniunii Europene creşte de la 10% la 16%. Deducerea limitată a cheltuielilor cu combustibilul nu a fost eliminată pe 31 decembrie 2010, aşa cum era prevăzut. Astfel, firmele nu-şi vor putea deduce aceste cheltuieli din profit nici pe parcursul acestui an.

De la 1 ianuarie s-au schimbat regulile şi pentru iubitorii jocurilor de noroc. În localurile specializate vor fi emise bilete de intrare pentru fiecare persoană, cu o valabilitate de 24 de ore în intervalul 8.00-8.00. Intrarea într-un cazinou va costa 20 de lei, iar în localurile cu aparate tip slot-machine va costa 5 lei. O veste bună pentru românii care au bani în depozite bancare, dar şi pentru firmele care fac economii la bancă. Plafonul până la care sumele depuse sunt garantate creşte de la 50.000 de euro la 100.000 de euro, după cum a anunţat recent Gheorghe Ialomiţianu, ministrul finanţelor. Asta înseamnă că, în cazul în care banca unde persoana fizică sau juridică îşi ţine economiile dă faliment, Fondul de Garantare a Depozitelor în Sistemul Bancar (FGDSB) returnează o sumă de până la 100.000 de euro.

SCUMPIRI

La început de an, creşterile de preţuri se ţin lanţ. Vom plăti mai mult pentru ţigări, benzină şi taxa auto

Ana Bâtcă

Mersul cu maşina şi fumatul devin tot mai inaccesibile pentru români. Asta deoarece benzina şi ţigările se scumpesc din cauza creşterii accizei, iar taxa auto a fost majorată de guvern.

De parcă nu ar fi fost suficiente aceste creşteri de preţuri, şi poliţa obligatorie RCA este mai costisitoare. În acest an, posesorii de autoturisme vor plăti prime cu aproximativ 15% mai mari comparativ cu cele de anul trecut, potrivit datelor transmise de companii către Comisia de Supraveghere a Asigurărilor.

Majorarea accizelor are ca efect imediat scumpirea carburanţilor. De la 1 ianuarie, accizele la benzina fără plumb şi motorină au crescut cu peste 3%. Acciza la benzina fără plumb urcă de la 452 euro pe tonă la 467 euro pe tonă, iar cea la motorină se majorează de la 347 euro pe tonă la 358 euro pe tonă. Rămân neschimbate acciza pentru benzina cu plumb, la fel şi accizele pentru alcool şi băuturile alcoolice. Potrivit estimărilor din piaţă, preţul unui litru de benzină va ajunge la 6 lei în acest an.

Creşte taxa auto

Persoanele care doresc să înmatriculeze o maşină vor achita o taxă de poluare mai mare în medie cu 45-50%, în funcţie de vechimea şi puterea maşinii. De la 1 ianuarie, taxa se aplică şi pentru maşinile Euro 5, variind între 40 de euro, pentru o maşină cu motor de 1.100 cmc şi o vechime de doi ani, şi 1.867 euro, în cazul unei maşini noi de 4.200 cmc. Pentru o Dacia Sandero nouă cu motor de 1,2 litri, cu un preţ de 7.500 de euro, taxa auto este de 76 de euro. În cazul unei maşini Euro 4 cu motor de 2.000 cmc, cu o vechime de doi ani, taxa auto creşte de la 1.060 euro la 2.742 euro, iar pentru una cu vechime de patru ani – de la 899 euro la 2.326 euro.

Întreaga structură a accizelor la ţigări se modifică de la începutul acestui an. Însă creşterea preţurilor la raft va fi simţită abia de la începutul lunii iulie, după cum spun reprezentanţii pieţei tutunului. În prima jumătate a lui 2011 va fi aplicată acciza actuală, de 76,59 euro/mia de ţigarete. De la 1 iulie 2011, pachetele de ţigări se vor scumpi cu sume cuprinse între 20 şi 60 de bani, potrivit Gildei Lazăr, director corporate affairs la JTI.

Comisia de Prognoză anticipează un curs de schimb valutar mediu de 4,21 lei/euro. Ionuţ Dumitru, preşedintele Consiliului Fiscal, este mai pesimist şi vede un curs mediu de 4,3 lei/euro, în 2011. El anticipează un interval de variaţie cuprins între 4,2 şi 4,4 lei/ euro.

4,21 de lei pentru un euro
este cursul de schimb estimat de Comisia de Prognoză pentru 2011

NOUL COD AL MUNCII

O nouă relaţie între patron şi angajat

Anul acesta va fi adoptat noul Cod al muncii, act normativ supus deja dezbaterii publice, care schimbă regulile în raporturile de muncă din România. Astfel, pentru verificarea aptitudinilor salariatului, angajatorul îl poate ţine în perioadă de probă până la 45 de zile, pentru funcţiile de execuţie, şi cel mult 120 de zile când este vorba despre o funcţie de conducere.

În plus, a fost eliminată interdicţia privind angajarea succesivă a mai mult de trei persoane în perioadă de probă pentru acelaşi post. Totodată, patronul are dreptul să stabilească obiective de performanţă individuală şi criterii de evaluare a acestora. O altă prevedere este eliminarea interdicţiei de a face angajări, timp de nouă luni de la data disponibilizărilor, pentru companiile care au făcut concedieri colective.

Ce drepturi câştigă inspectorii muncii

Guvernul a aprobat şi o nouă lege a Inspecţiei Muncii. Conform acesteia, inspectorii de muncă ar putea fi încadraţi ca funcţionari publici cu statut special, asemenea poliţiştilor şi militarilor. Inspectorii vor avea atribuţii lărgite, pentru a combate munca la negru şi ilegalităţile din companii, mergând până la "suspendarea sau retragerea autorizaţiei de funcţionare" sau aplicarea de sigilii, în calitate de autoritate de stat. Vor avea inclusiv atribuţii de supraveghere a pieţei, pentru a verifica şi restricţiona vânzarea produselor neconforme.


FACILITATE. Firmele vor putea angaja şi concedia mai uşor personalul