Astfel, curioşii pot afla ce anume l-a scos din primul eşalon al Partidului Comunist Român (PCR), dar şi rivalitatea cu un politician care l-a învins la alegerile prezidenţiale.

Este vorba despre Emil Constantinescu, ales preşedintele României în 1996, an în care Convenţia Democrată Română (CDR) a câştigat alegerile parlamentare şi locale.

Totodată, din biografia lui Ion Iliescu mai aflăm un detaliu inedit despre numele de fată al soţiei sale, celebra doamnă Nina.

„Date Biografice

S-a afirmat de tânăr în viaţa publică. În 1948, ca elev, s-a numărat printre fondatorii Uniunii Asociaţiilor Elevilor din România (UAER).

În 1956 a fondat Uniunea Asociaţiilor Studenţilor din România (UASR), organizată iniţial după modelul uniunilor naţionale ale studenţilor din ţările europene, ca organizaţii profesionale ale studenţilor.

A participat la mişcarea studenţească internaţională în diverse foruri şi organisme ale acesteia, ca reprezentant al studenţimii române.

În anii 1967 – 1971, a fost ministru pentru problemele tineretului, după care, timp de şase luni, a fost secretar al Comitetului Central al Partidului Comunist Român.

Exclus din forumul central de partid, fiind acuzat de «deviere intelectualistă», a continuat să adopte o atitudine critică faţă de dogmele «revoluţiei culturale» şi atunci când a îndeplinit funcţia de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Timiş, în anii 1971-1974, şi pe cea de preşedinte al Consiliului judeţean Iaşi, în anii 1974-1979.

Ion Iliescu îşi simte sfârşitul? Gestul care ridică multe semne de întrebare

Ca urmare, treptat, a fost îndepărtat din viaţa politică. În perioada 1979-1984 a lucrat la Consiliul Naţional al Apelor, iar în perioada 1984 – 1989 a fost directorul Editurii Tehnice.

S-a aflat în permanenţă sub urmărirea şi supravegherea organelor de Securitate, care au încercat să-l izoleze, să-l scoată din viaţa publică, să-i controleze şi să-i limiteze posibilitatea de comunicare.

În seara zilei de 22 Decembrie 1989, se află printre principalii fondatori ai Consiliului Frontului Salvării Naţionale şi devine Preşedinte al CFSN, organism al puterii provizorii de stat şi, în acelaşi timp, un comandament ad-hoc având misiunea protejării şi consolidării victoriei revoluţiei.

În Comunicatul către ţară al CFSN, la elaborarea căruia a participat – şi pe care l-a prezentat la posturile de radio şi televiziune în noaptea de 22 Decembrie 1989 – sunt definite natura politică şi socială a transformărilor care aveau să marcheze ireversibil destinul României:

demolarea sistemului totalitar, a monopolului unui singur partid;

instaurarea democraţiei, a pluralismului politic, instituirea statului de drept;

construcţia societăţii civile, respectul demnităţii şi drepturilor omului;

garantarea libertăţii de expresie, de asociere şi manifestare;

reforma economică şi tranziţia la economia de piaţă, larga deschidere pe plan internaţional.

La sfârşitul lunii ianuarie, s-a numărat printre fondatorii formaţiei politice – Frontul Salvării Naţionale (FSN), din care s-au structurat, apoi, Partidul Democrat şi Partidul Democraţiei Sociale din România.

În perioada februarie-mai 1990 este Preşedintele Consiliului Provizoriu de Uniune Naţională, organism nou creat care a preluat prerogativele puterii provizorii în stat şi în care au fost incluşi reprezentanţii tuturor partidelor politice apărute imediat după revoluţie.

CONTINUAREA ARTICOLULUI IN PAGINA URMATOARE