Ce câștigă România după ce a primit statutul Dependable Undertaking. Cum se vor plăti achizițiile militare

Ce câștigă România după ce a primit statutul Dependable Undertaking. Cum se vor plăti achizițiile militare

Odată cu primirea statutului Dependable Undertaking, România va putea să efectueze eșalonat plățile pentru achizițiile militare.

România a primit statutul „Dependable Undertaking” (DU) din partea Statelor Unite ale Americii (SUA), care va permite țării noastre să achiziționeze echipamente militare americane fără a mai fi nevoie să plătească vreun avans. Iar asta va face posibilă eșalonarea plăților pentru aceste achiziții, a anunțat Nicolae Ciucă, ministrul Apărării.

Ce presupune statutul de „Dependable Undertaking”

El a făcut acest anunț după ce s-a întâlnit la data de 12 iulie cu Heidi Grant, directoarea Agenției pentru Cooperare în Domeniul Apărării și Securității din Statele Unite.

Cu această ocazie, reprezentata agenției americane l-a informat Ciucă despre faptul că țara noastră a primit statutul „Dependable Undertaking” (DU), lucru ce va permite, de acum înainte, încheierea contractelor de achiziții de echipamente militare fără a mai fi nevoie de vreun avans, derularea programelor guvern la guvern de tip LOA (Letters of Offer and Acceptance) fiind posibilă prin programarea trimestrială a plăților pe întreaga perioadă de derulare a acestora.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Înscrierea României în rândul țărilor care beneficiază de statutul Dependable Undertaking în programele derulate cu Guvernul SUA vine ca o recunoaștere a seriozității cu care am tratat contractele de tip LOA pentru înzestrarea Armatei României și are o valoare intrinsecă deosebită, și anume recunoașterea statutului de partener de încredere”, a spus Nicolae Ciucă.

„Va facilita atingerea obiectivelor pe care ni le-am propus pe linia dotării cu echipamente performante”

„Eșalonarea plăților pentru angajamentele viitoare va facilita atingerea obiectivelor pe care ni le-am propus pe linia dotării cu echipamente performante și, implicit, va crește gradul de securitate al României”, a mai afirmat ministrul Apărării, conform umbrela-strategică.ro.

America a reprezentat în perioada 2010 - 2020 principalul furnizor de echipament militar pentru Armata Română. Cel mai important contract de achiziții din ultimul deceniu a fost parafat tot cu SUA: programul de înzestrare cu „Sistem de rachete sol-aer cu bătaie mare (HSAM)” Patriot, în valoare de 4,6 miliarde de dolari.

România a achiziționat de la motoare diesel pentru transportoarele Piranha III sau motoare de aviație pentru avioanele de transport C-27J Spartan și C-130 Hercules; la rachete aer-aer AMRAAM și Sidewinder pentru F-16; bombe de aviație JDAM; la sisteme de artilerie reactivă M-142 HIMARS sau sisteme Patriot, conform sursei citate.