„Povestea” e următoarea: Fotograful Alex Robciuc s-a trezit dis-de-dimineaţă, pentru a pleca într-o drumeţie în Munţii Maramureşului şi a început să facă poze, apoi le-a pus pe site-ul său personal. A surprins peisaje incredibile în Munţiii Maramureşului la primele ore ale dimineţii. Ce a postat pe Internet face senzaţie în întreaga lume.

„Peisajele pe care le-am întâlnit în călătoriile mele sunt serene și pline de calm. Pentru efectul dramatic, prefer zorii zilei și lumina de seară. Trezitul la 5 dimineața pentru a găsi punctul panoramic perfect și lumina ideală, care să pună în valoare un element spectaculos din peisajul ce mă înconjoară, asta e rețeta perfectă pentru a-mi transpune emoțiile într-o simplă fotografie”, mărturisește Robciuc.