Ședință de maximă importanță la Senat. Se va discuta un subiect sensibil pentru Justiția din România

Ședință de maximă importanță la Senat. Se va discuta un subiect sensibil pentru Justiția din România

Vineri, la ora 15, Biroul Permanent al Senatului se va reuni cu scopul prelungirii termenului pentru noile nominalizări pentru funcția de judecător al CCR.

Biroul Permanent al Senatului se va reuni, vineri, la ora 15.00, potrivit programului oficial. Din câte se pare, pe agendă se va afla prelungirea termenului pentru noile nominalizări pentru funcția de judecător al CCR. Trei dintre mandatele judecătorilor constituționali expiră în acest an. 

Termenul a fost prelungit până pe 6 mai, pentru a coincide cu cel stabilit la Camera Deputaților. Data limită pentru prezentarea unor propuneri era 22 aprilie, dar partidele nu au avansat niciun nume pe marginea căruia Comisia juridică a Senatului să adopte un raport care să fie apoi votat în plen, scrie Realitatea.

La Camera Deputaților propunerile pot fi făcute până pe 6 mai, urmând ca a doua zi Comisia juridică să dea un raport care ulterior să fie votat de către deputați.

Pe data de 25 aprilie, vicepreședintele Camerei Deputaților Florin Iordache a anunțat că PSD va avea două nominalizări, până pe 7 mai, pentru postul de judecător al CCR, o propunere fiind făcută de Senat, iar o alta de Camera Deputaților.

Curtea Constituţională a României a trimis o scrisoare conducerii Camerei Deputaţilor informând că în data de 15 iunie expiră mandatul judecătorului Ştefan Minea, care a fost numit de forul legislativ în 15 iunie 2010 pentru un mandat de 9 ani.

„Aşadar, în raport cu regulile stabilite de art. 68 alin. 1 teza finală din Legea 47/1992, numirea noului judecător la CCR trebuie efectuată cu cel puţin o lună înainte de încetarea mandatului judecătorului predecesor, în baza dispoziţiilor art. 142 alin. 3 din Constituţie şi ale art. 5 alin. 2 din Legea organică a Curţii.”, se arată în scrisoarea semnată de preşedintele CCR, Valer Dorneanu.

Mandatul magistratului Ștefan Minea la Curtea Constituțională expiră pe data de 15 iunie. Acesta a fost numit judecător CCR pe 15 iunie 2010.

De asemenea, mandatul judecătoarei Curții Constituționale Simona-Maya Teodoroiu expiră pe data de 15 iunie. Aceasta a fost propusă de PSD și aleasă în februarie 2015 de plenul Senatului în calitatea de judecător al CCR în locul lui Toni Greblă, care a demisionat din această funcţie.

Ne puteți urmări și pe Google News