Cazuri de West Nile în opt județe și în București. Cum poate fi prevenită infectarea
- Bianca Ion
- 30 iulie 2026, 19:01
Institutul Național de Sănătate Publică a anunțat joi că, între 3 iunie și 30 iulie 2026, în România au fost înregistrate nouă cazuri de infecție cu virusul West Nile și două decese. Șase dintre îmbolnăviri au fost confirmate, iar alte trei au fost considerate cazuri probabile. Cele două persoane care au murit erau vârstnice și aveau comorbidități, potrivit datelor comunicate de INSP.
Șase cazuri confirmate și trei probabile cu virusul West Nile
„În sezonul 2026, în perioada 03.06.2026-30.07.2026, au fost înregistrate 9 cazuri de infecţie cu virusul West Nile, dintre care 6 cazuri cofirmate şi 3 cazuri probabile. S-au inregistrat 2 decese, la persoane vârstnice, cu comorbidităţi”, a transmis, joi, INSP.
Patru dintre persoanele infectate au vârste cuprinse între 20 și 39 de ani, iar alte două au între 70 și 79 de ani. Dintre cei nouă pacienți, patru sunt femei și cinci sunt bărbați. Cinci dintre cazuri au fost înregistrate la persoane din mediul rural.
În funcție de zona în care s-a produs expunerea, cazurile au fost identificate în opt județe și în municipiul București.
Câte un caz a fost raportat în Argeș, Botoșani, Cluj, Iași, Mureș și Harghita, iar în județul Suceava au fost înregistrate două cazuri. Un alt caz a apărut în București.
Cum poate fi redus riscul de infectare
INSP le recomandă oamenilor să limiteze expunerea la țânțari și să poarte haine cu mâneci lungi și pantaloni lungi. Populația este sfătuită să folosească substanțe repelente, precum și insecticide în locuință și în jurul gospodăriei.
Pentru a împiedica pătrunderea țânțarilor în casă, ferestrele pot fi prevăzute cu plase de protecție.
Autoritățile recomandă, de asemenea, eliminarea bălților de apă din jurul gospodăriilor, îndepărtarea recipientelor în care stagnează apa și evacuarea gunoiului menajer.

Țânțari. Sursa foto: Adina Voicu/ Pixabay
Când apar simptomele
Cele mai multe infectări se produc în sezonul cald, când țânțarii sunt mai activi. Virusul West Nile face parte din familia Flaviviridae și este întâlnit atât în regiunile tropicale, cât și în cele cu climă temperată.
Perioada de incubație poate ajunge până la două săptămâni. În unele situații, primele semne apar la două-șase zile după infectare. În cazul persoanelor cu imunitatea scăzută, simptomele pot apărea mai târziu, chiar și după 21 de zile.
Virusul West Nile nu se transmite de la o persoană la alta prin atingere, tuse sau strănut. Infectarea nu se produce nici prin mângâierea animalelor vii, manevrarea celor moarte sau consumul de carne infectată, în cazul în care sunt respectate instrucțiunile de preparare.
Cele mai multe persoane nu au simptome
Majoritatea celor infectați cu virusul West Nile nu prezintă simptome. În aproximativ 20% dintre cazuri pot apărea manifestări ușoare, precum febră, dureri de cap, vărsături, diaree, oboseală, dureri în corp și erupții cutanate.
În formele ușoare, simptomele pot dura câteva zile, iar pacienții se recuperează complet.
În aproximativ 1% dintre cazuri, virusul poate provoca o infecție severă a sistemului nervos. Printre simptomele formelor grave se numără febra mare, durerile puternice de cap, dezorientarea, stările de confuzie, înțepenirea gâtului, amorțeala și tremorul. Pot apărea și mișcări musculare involuntare, paralizie parțială, slăbiciune musculară, pierderea vederii, convulsii sau comă.
În cazurile severe, manifestările pot persista timp de mai multe luni, iar pacienții au nevoie de asistență medicală specializată.