Dacă vreuna din autoritățile statului dorește să ducă elucidarea Cazului Alexandra-Luiza până la capăt, subiliniez, până la utimul detaliu și ultima consecință, ceea ce eu nu am nici cel mai vag motiv să cred, să stea cu ochii pe presupusul asasin.
Nu-i spun așa doar de dragul prezumției de nevinovăție, ci pentru că eu nu-l pot presupune pe patibularul ăla decât doar parte a unei mari nenorociri, deci să stea cu ochii pe el, pentru că este candidatul ideal la a fi sinucis. Că tot veni vorba despre ce cred și ce nu cred eu: și-a incinerat victimele? Pe bune? Cu câte tone de combustibil, în cât timp și cu câte sute de metri cubi de fum rezultați?
Suntem imperfecți, este firesc să trăim vieți imperfecte și chiar să cădem victime acestor imperfecțiuni. Astfel, apar dintre noi asasini psihopați, de care nu putem să ne apărăm, pentru că boala îi face imprevizibili. Criminali odioși vor mai fi, biologia aberează astfel, n-ai ce-i face, victime vor mai fi, polițiști mai proști sau mai deștepți vor mai fi și ei, oficialități blat cu rețele criminale de droguri, prostituție și orice alte nenorociri vor exista cât lumea. Nu prea avem ce face! Este foarte complicat, imposibil de-a dreptul de luptat cu natura unană, atunci când decide ea să o ia razna.
Nu doar Cazului Alexandra-Luiza demonstrează că atunci când prostia autorităților se intresectează cu demența criminală bilanțul se numără în vieți onemenești, ci absolut toate sinistrele de acest care lovesc terifiant. Așa este dintotdeauna.
Ce aduce nou cazul care ne înmărmurește acum? Aduce faptul că în mijlocul unei tragedii care a împietrit țara, procurorii au aceeași procupare de căpetenie, aceea de a rămâne în continuare singurii cetățeni români care să nu răspundă în fața nimănui pentru nicio nenorocire comisă. Nici măcar atunci când este vorba despre ridicat abuziv copiii de pe stradă, ca în Cazul Sorina sau, mai grav, așa cum este acum vorba acum, de moartea groaznică a unei școlărițe.
Chiar să nu înțeleagă niciunii dintre procurori, eu nu știu nici măcar de unul, că astfel se pun total în afara moralei și a societății, că se desprind la modul absolut de rațiunea lor de a exista, aceea de a veghea la respectarea legalității în stat? Cum au ajuns în halul ăsta? Simplu! Perioada în care procurorul nu avea de făcut altceva decât să transcrie ce-i dicta ofițerul SRI, iar judecătorul nu avea nimic de făcut decât să transforme rechizitoriul dictat de securist procurorului, le-a vopsit acestora din urmă meningele în așa hal, încât se văd pe ei înșiși a fi niște coborâtori din Cer pe post de locțiitori ai lui Dumnezeu printre muritori, însărcinați divini cu administrarea Justiției? În plin caz în care un copil este hăcuit în aria de competență a unor procurori înștiințați, dar ocupați să prindă muște, procuparea este exact asta, cum să facă, să nu răspundă, cum să fie desființată Secţia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie. Ceea ce nu înseamnă doar trufie, ci direct boală! Boală care a ajuns într-un stadiu în care pune societatea într-un grav pericol!
Recomandările noastre
