Câţi IMIGRANŢI au cerut azil în România în 2017

Câţi IMIGRANŢI au cerut azil în România în 2017

Peste 4.600 imigranţi ilegali au solicitat acordarea unei forme de protecţie internaţională din partea statului român, de la începutul anului şi până în prezent, cei mai mulţi fiind din state precum Irak, Siria, Pakistan, Afganistan.

Cei peste 60 de cetăţeni străini, imigranţi ilegali, care au fost depistaţi de Garda de Coastă la bordul unei ambarcaţiuni pe Marea Neagră, în noaptea de 27 spre 28 noiembrie, fiind ulterior aduşi în Portul Constanţa, au solicitat acordarea unei forme de protecţie internaţională din partea statului român, fiind cazaţi în centrele speciale, potrivit unui comunicat de presă transmis luni de Inspectoratul General pentru Imigrări (I.G.I.).

Poliţiştii de imigrări au preluat, la sfârşitul săptămânii trecute, de la Poliţia de Frontieră, 65 de persoane depistate de Garda de Coastă la bordul unei ambarcaţiuni ce sosise în rada Portului Constanţa, pe Marea Neagră, în cursul serii de 27 noiembrie.

"În urma activităţilor desfăşurate, s-a stabilit că grupul este format din 31 de bărbaţi, 11 femei şi 23 de copii, care au declarat că sunt din Irak, Pakistan şi Afganistan şi pentru că toate persoanele au solicitat acordarea unei forme de protecţie internaţională din partea statului român, acestea au fost cazate în centrele din administrarea IGI, unde vor parcurge procedura de azil. Pe întreaga perioadă a procedurii de azil, solicitanţii beneficiază de măsuri de asistenţă materială, financiară, medicală, consiliere psihologică şi juridică de specialitate, acces la piaţa forţei de muncă, activităţi de adaptare culturală", se mai arată în comunicat.

Ne puteți urmări și pe Google News