Câți bani a cheltuit BCE pentru a împiedica extinderea crizei datoriilor în Spania şi Italia

Câți bani a cheltuit BCE pentru a împiedica extinderea crizei datoriilor în Spania şi Italia

22 de miliarde de euro. Atât a cheltuit Banca Centrală Europeană (BCE) săptămâna trecută pentru achiziţia de obligaţiuni guvernamentale în încercarea de a opri extinderea crizei datoriilor suverane la Italia și Spania, două dintre cele mai mari economii europene, informează Reuters.

Suma este una record de la lansarea programului, în luna mai a anului trecut, când au fost cumpărate, doar în prima săptămână, obligațiuni elene în valoare de 16,5 miliarde de euro.  

Potrivit Victoriei Cadman, analist la compania Investec, instituția financiară europeană va fi nevoită să rămână activă pe piaţa obligaţiunilor suverane timp de mai multe săptămâni pentru a se asigura că Italia și Spania nu vor ajunge în situația Greciei.

Se încing discuțiile privind emiterea unor obligațiuuni comune ale zonei euro

Deși Germania se opune emiterii unor așa numite eurobonduri, presiunea asupra cancelarului Angela Merkel privind luarea unor măsuri îndrăznețe anti-criză crește.

Una dintre cele mai importante asociaţii de afaceri din Germania sprijină lansarea de obligaţiuni comune ale zonei euro, cu toate că oficialii germani refuză o astfel de alternativă temându-se de creşterea costului de împrumut al Germaniei şi de scăderea interesului ţărilor cu datorii din zona euro, precum Grecia, pentru reformarea economiilor.

"Alternativa este ca pieţele să atace Italia, apoi Franţa. Ne pierdem ratingul AAA şi apoi vine rândul nostru. Este o spirală care va duce la o depresiune economică mondială", a afirmat președintele  asociaţiei exportatorilor germani, BGA, Anton Boerner, într-un interviu preluat de Reuters. Punctul său de vedere este sprijinit și de liderul social-democraţilor germani, Sigmar Gabriel. Acesta consideră că statele care utilizează euro ar trebui să obţină 50%-60% din finanţare prin emisiuni comune de obligaţiuni, dar ar trebui să renunțe la o parte din suveranitatea asupra bugetelor.

Săptămâna trecută, ministrul italian al Economiei, Giulio Tremonti, a declarat, după ce a prezentat noi măsuri de austeritate, că obligaţiunile comune ale zonei euro ar împiedica pieţele să aducă statele cu datorii mari în pragul falimentului.

Cancelarul geman Angela Merkel și președintele francez Nicolas Sarkozy discută astăzi despre problemele economice ale zonei euro. Reprezentanții celor două părți au dclarat că nu se va discuta și despre posibilitatea emiterii unor eurobonduri.

Ne puteți urmări și pe Google News