Un întreg arsenal a fost descoperit în urma percheziţiei care a durat mai multe ore, ieri, la două din palatele romilor din clanul Petrovici, din Buziaş, Timiş. Acţiunea poliţiştilor din cadrul Serviciului de Acţiuni Speciale şi cei de la Investigaţii Criminale a fost declanşată după ce mai mulţi membri ai clanului au desfigurat în bătaie un tânăr de 30 de ani. Incidentul a avut loc duminică, în centrul oraşului.
Oamenii legii au percheziţionat domiciliile lui Ion şi Nicki Petrovici, tată şi fiu, în vârstă de 48, respectiv 18 ani, reţinuţi 29 de zile pentru tentativă de omor, pentru ultraj contra bunelor moravuri şi folosire fără drept de arme albe în spaţiul public.
Încătuşaţi, romii au asistat la percheziţii. Nicki, 18 ani, viitorul şef al clanului, care se laudă pe Facebook că are deja tronul aurit, a fost mulţumit că şi-a făcut "reclamă", din moment ce de faţă au fost şi echipe de televiziune.
Însurat la 16 ani
"Castelul P.Nichi" – după cum scrie pe frontispiciul imobilului de prost gust, galben, cu etaj, are aer condiţionat şi o poartă pentru accesul maşinilor, decorată cu câteva zeci de simboluri Mercedes, mari de aproape un metru fiecare. Tânărul s-a lăsat la 16 ani de şcoală, s-a însurat, conform tradiţiei ţigăneşti, şi s-a apucat de kick-boxing.
Ajuns şi el de la Timişoara, ca să vadă ce se întâmplă, liderul clanului, Nicolae Petrovici, 63 de ani, care a scăpat de arest la limită, a început să ţipe că "ne omoară Soporan şi ai lui. Nu mai poate copilul să meargă la şcoală". În palate s-au găsit diferite arme albe.
"Trei săbii, trei furci, o bară metalică, un pistol de asomat animale, trei tuburi goale de spray lacrimogen au fost ridicate de la domiciliul celor doi. Obiectele vor fi examinate pentru a se vedea dacă au fost folosite la comiterea infracţiunii de care sunt acuzaţi", a declarant procurorul Mihaela Pop, purtătoarea de cuvânt a Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş.


Florin Soporan, tânărul bătut de romi, va fi operat astăzi.
Medicii trebuie să-i reconstituie faţa.

CITIȚI ȘI:

  • AROGANŢĂ şi TUPEU. LUXUL și OPULENȚA clanului de ROMI care a LINȘAT cu BÂTELE un tânăr în PLINĂ STRADĂ | GALERIE FOTO
  • REVOLTĂTOR. Tânăr BĂTUT CRUNT cu BÂTELE şi FURCILE în centrul stațiunii Buziaş. CLANUL de romi PETROVICI face LEGEA PUMNULUI | VIDEO
  • MENTALITATE MAFIOTĂ. CUM SE LAUDĂ beizadelele CLANURILOR de RROMI: Bolizi de LUX, PISTOALE și produse Gucci, Vuitton sau Chanel | GALERIE FOTO

Te-ar putea interesa și: