Casa cea mai râvnită din lume a împlinit 220 de ani. Rămâne Trump în ea sau se mută Biden?
- Catalin Pena
- 3 noiembrie 2020, 10:13
A devenit pentru prima oară reşedinţa unui preşedinte american, John Adams (1797-1801), la 1 noiembrie 1800.
Executive Mansion, denumită mai târziu Casa Albă, a fost proiectată de arhitectul de origine irlandeză James Hoban şi construită între 1792 şi 1800, în stil neoclasic.
La 1 noiembrie 1800, preşedintele John Adams a devenit primul lider care a avut reşedinţa la Casa Albă.
În a doua zi petrecută în noua reşedinţă, preşedintele i-a scris soţiei sale, Abigail:
„Mă rog cerului să dăruiască cele mai bune binecuvântări peste această casă şi peste cei care vor locui aici de acum încolo. Fie ca numai oameni cinstiţi şi înţelepţi să conducă sub acest acoperiş”.
Mai târziu, preşedintele Franklin D. Roosevelt (1933-1945) a decis ca această urare să rămână însemnată în State Dining Room.
Când Thomas Jefferson (1801-1809) s-a mutat în 1801, a decis extinderea clădirii.
În 1814, Armata britanică a dat foc reşedinţei prezidenţiale în timpul Incendiului din Washington.
Reconstrucţia a început aproape imediat, iar preşedintele James Monroe (1817-1825) s-a mutat în „Reşedinţa executive” reconstruită parţial, în octombrie 1817.
Lucrările au continuat cu adăugarea Porticului de sud, în 1824, şi de nord, în 1829.
Preşedintele Theodore Roosevelt (1901-1909) a relocat toate birourile de lucru în Aripa de Vest, construită în 1901.
Opt ani mai târziu, William Howard Taft (1909-1913) a extins această aripă şi a creat primul Birou Oval, care a fost ulterior mutat.
Citește toată POVESTEA pe Evenimentul istoric