Cartianu s-a răzgândit: rămâne la „Adevărul”

Cartianu s-a răzgândit: rămâne la „Adevărul”

După ce săptămâna trecută, pe 1 aprilie, se alătura grupului demisionarilor din trustul Adevărul Holding, acuzând patronatul de intenţii părtinitoare, jurnalistul Grigore Cartianu a anunţat, astăzi, că a revenit asupra deciziei şi că rămâne în poziţia de redactor-şef pe care a ocupat-o până acum.

Cartianu s-a răzgândit numai după ce patronul Dinu Patriciu şi noul director general Peter Imre i-au dat asigurări, lui şi angajaţilor Adevărul Holding, că nu vor interveni asupra conţinutului editorial al publicaţiei.

"Am luat decizia. Am renunţat la demisie. Am rupt-o în faţa directorului general Peter Imre. Merg mai departe cu Adevărul în aceeaşi funcţie de redactor-şef", a spus Grigore Cartianu pentru Mediafax.

Jurnalistul şi-a anunţat intenţia de reveni încă de ieri când, într-o declaraţie, a spus că va reveni în redacţie. "A rămas ca după ce mă întorc din minivacanţa de Paşti să dau un răspuns. Mâine (miercuri, n.r.) mă întorc în redacţie", arată sursa citată.

Alţi „dezertori” din grupul demisionarilor de la „Adevărul” sunt Ovidiu Nahoi şi Adrian Halpert.

Adieri de revoltă Pe 1 aprilie, la Adevărul se producea o adevărată schismă, între patronul Dinu Patriciu şi mai toţi oamenii cu funcţii înalte din trust. Nemulţumit de declinul publicaţiei care o deţine, Dinu Patriciu a anunţat schimbarea directorului general Răzvan Corneţeanu, de cinci ani tributar la Adevărul Holding, cu omul de afaceri Peter Imre.

Impunerea nu a fost agreată de 18 dintre angajaţii cu funcţii de conducere, printre care şi directorul general Răzvan Corneţeanu, Grigore Cartianu, redactorul şef al ziarului, şi Laurenţiu Ciocăzanu, directorul editorial, care şi-au şi anunţat deciziile, în urma unei şedinţe aprinse.

Contactat atunci de EVZ, Grigore Cartianu a spus că decizia de a părăsi poziţia pe care o deţinea în cadrul cotidianului „Adevărul” a fost generată, în primul rând, de hotărârea lui Corneţeanu de a demisiona. "Eram legat de el. Era o garanţie a independenţei editoriale în raport cu patronatul", a declarat Cartianu, pentru evz.ro, sugerând astfel deteriorarea relaţiilor la nivel înalt în companie.

Acum, jurnalistul a revenit asupra deciziei şi rămâne la „Adevărul” pe poziţia de redactor-şef.

Ne puteți urmări și pe Google News