Războiul Rusiei împotriva Ucrainei arată de ce NATO și UE sunt amândouă esențiale pentru securitatea europeană. Cele două oferă modele diferite, dar complementare pentru organizarea apărării continentului.

Ordinea de securitate bazată pe reguli din Europa a fost pusă la încercare pe 24 februarie, când Rusia a atacat Ucraina, scrie Carnegie Europe.

A fost necesar ca NATO și UE să răspundă rapid. Ele au făcut acest lucru în moduri care au surprins Kremlinul, care a încercat, de multă vreme, să divizeze alianța transatlantică și să învrăjbească între ele statele membre ale UE.

NATO a anunțat noi desfășurări în statele baltice și în România, pentru a-și consolida flancurile estic și sudic. UE a impus noi runde de sancțiuni Rusiei și, într-o mișcare fără precedent, a fost de acord să trimită sprijin militar Ucrainei.

Finlanda și Suedia, surprize pentru Kremlin

O altă surpriză pentru Kremlin au fost deciziile Finlandei și Suediei de a renunța la politicile lor de nealiniere și de a solicita aderarea la NATO. Ambele aveau nevoie de garanții de securitate. Vidul de pe flancul NATO din nordul Europei va fi acum umplut.

Acesta este unul dintre multele argumente pe care membrii alianței le vor aduce Turciei la summit-ul de la Madrid, din 29-30 iunie. Din rațiuni interne, președintele Recep Tayyip Erdoğan a respins cererile Finlandei și Suediei.

Între timp, UE și NATO ar trebui să folosească chestiunea viitoarelor extinderi, ca și invadarea Ucrainei de către Rusia, pentru a lucra mult mai strâns împreună.

Există deja o multitudine de propuneri de cooperare și complementaritate. UE a adoptat modele ale NATO pentru dezvoltarea structurilor sale militare și a furnizat ea însăși modele pentru NATO, în plan civil. De asemenea, cele două învață împreună despre noile amenințări hibride, despre transformările aduse democrației și despre rezistența societății.

Concurența NATO - UE

Cu toate acestea, cele două organizații au concurat una împotriva celeilalte, de exemplu pentru a crea forțe de reacție rapidă pentru managementul crizelor.

NATO ia (încă) în considerare idei de fonduri comune pentru finanțarea misiunilor și a altor operațiuni, model pe care UE îl aplică. În prezent, în NATO, „fiecare își plătește propriile cheltuieli”. Există, de asemenea, discuții despre reformele în procesul decizional și restructurarea instituțională, care sunt de mult așteptate.

UE este o uniune politică și, într-o măsură considerabilă, o entitate supranațională care are competențe ce aparțineau anterior statelor membre. Aceasta este puterea Uniunii. Structura de apărare pe care o construiește are caracteristici supranaționale. De exemplu, Comisia Europeană joacă un rol important în coordonarea cooperării în domeniul apărării industriale. Există fonduri comune pentru apărare, controlate de Parlamentul European.

Între timp, forța NATO stă în expertiza militară. Dar cea mai mare diferență față de UE este aspectul transatlantic. NATO este esențială, deoarece este singura formă organizatorică prin care este posibilă implicarea Statelor Unite.

Diviziunea muncii euroatlantice

Oricât de rațional ar părea să se convină asupra unei diviziuni a sarcinilor între UE și NATO, pe baza punctelor lor forte, aceasta nu ar funcționa. Ar necesita ca ambele părți să renunțe la unele sarcini, iar pentru organizații precum UE și NATO, asta ar însemna să renunțe la alternative și să devină mai puțin flexibile în abordările și acțiunile lor. De asemenea, ar îndepărta NATO și UE mai mult una de cealaltă, diminuând suprapunerea de care au beneficiat.

NATO a recunoscut deja importanța UE în conceptul său strategic din 2010. UE, se spune, este un partener unic și esențial pentru NATO, iar alianța recunoaște importanța unei apărări europene mai puternice și mai capabile, a unor roluri complementare, care se consolidează reciproc, și a unui parteneriat strategic.

Între timp, UE vede NATO ca fiind esențială și fundamentul apărării colective a membrilor săi și promite în Busola sa strategică, recent adoptată, că va contribui la consolidarea NATO. Și asta este ceea ce poate face, de fapt.

Apărarea UE

UE face, de asemenea, pași în direcția apărării teritoriale. Busola strategică menționează efectuarea de exerciții regulate în contextul articolului 42.7 din Tratatul Uniunii Europene, pentru a consolida în continuare asistența reciprocă în cazul unei agresiuni armate.

Capacitatea de desfășurare rapidă de 5.000 de militari, planificată de UE, ar putea fi utilizată pentru „medii nepermisive”, adică, probabil, în situații de gestionare a crizelor.

În esență, relația NATO-UE nu este despre diviziunea unor sarcini, ci despre coexistența a două modele diferite de organizare a apărării în Europa.

Cele două se confruntă acum cu mari provocări interne și externe și ar trebui să urmărească să le abordeze împreună. Una este modul de coordonare a felului în care statele membre vor folosi noile bugete mai mari pentru apărare. Alta este modul în care ambele percep extinderea. Apropierea de sau aderarea fie la NATO, fie la UE modelează relațiile unei țări cu structurile euro-atlantice.

Statele-problemă

Și există o problemă foarte spinoasă cu privire la modul în care NATO și UE se comportă cu propriii lor membri – Ungaria, Polonia, Turcia – care nu aderă la reguli și principii. Asta afectează mediul de securitate. Acesta este un motiv în plus pentru ca NATO și UE să lucreze împreună în problemele asupra cărora pot conveni.

În sfârșit, relația NATO-UE se referă și la eforturile împotriva diviziunilor în interiorul organizațiilor și între membrii respectivi. Aceste diviziuni sunt ceea ce Rusia încearcă să exploateze.

De aceea, la Madrid, cu războiul Rusiei împotriva Ucrainei dominând summit-ul, NATO va pune accent pe protejarea ordinii internaționale bazate pe reguli, a multilateralismului și a statului de drept. Tot în acest punct, unde NATO are de adus o contribuție pentru UE, cele două trebuie să vorbească la unison, pentru propria credibilitate și pentru securitatea continentului. (Autor: Hanna Ojanen, director de cercetare la Facultatea de Management și Afaceri a Universității din Tampere, Finlanda; Traducerea: Cristina Zaharia, RADOR)