Iosif Ciprian Ștefănescu a aflat despre Saturnus Finance, o societate nonbancară de împrumut, de la un coleg de serviciu. ”Am semnat un contract pentru suma de 30.000 de lei și ne-au cerut bani ca garanție. Am depus în contul lor suma 1.800 de lei ca garanție și prima rată, de 331 de lei. Asta se întâmpla în luna mai, între timp am plătit și a doua rată și tot nu am primit banii. Eu trebuia să returnez banii în zece ani și m-a atras dobânda, mult mai mică decât la bancă. Mi-au spus că primesc banii în maxim trei luni”, povestește bărbatul. Între timp firma s-a mutat la o altă adresă, iar cei care vin să revendice banii la câteva luni după semnarea actelor și plata primelor rate, li se arată ușa, de către bodyguarzii angajați și violenți.Ștefănescu s-a plâns la Organizaţia pentru Apărarea Drepturilor Oamenilor din România (OADOR), care a sesizat Poliția. ”Până acum am fost sesizați de existența a patru asemenea cazuri. Oamneii trebuie să facă plângere penală”, a spus Teodor Rațiu, preşedintele OADOR Timiş.Violeta Moțolică, din Saravale, a plătit 1.700 de lei garanție tot pentru un împumut de 30.000 de lei. Ca să aibă bani, mama a trei copii, femeia a vândut porcul din ogradă

Conform contractului, împrumutul se acordă peste 20 de ani, dar acest lucru e ținut secret

În contractul semnat cu Saturnus Finance, care poartă numele ”Regulament de participare”, sunt stipulate negru pe alb condițiile afacerii. Totul se bazează pe lipsa de răbdare a clineților,  care nu stau să citească ogrămada d epagini scrise mărunt.
“O persoană solicită şi primeşte rapid aprobarea pentru un credit de 15.000 lei pentru 120 luni, cu o rată lunară de 166 ron. El este obligat prin contract (pe care-l primeşte în 2 exemplare, deja semnate de firmă) să depună în contul de mai sus suma de 750 ron + 166 ron = 916 ron fără tva şi să trimită un exemplar semnat de contract la Timişoara, cu promisiunea că va fi pe o listă sigur în luna următoare. Dacă ai ghinionul să faci acest lucru, ai luat o mare ţeapă şi nu vei primi niciodată suma de bani cerută şi aprobata de ei, chiar vor încerca să te convingă să mai trimiţi alte rate lunare, ca să ai prioritate! Asta până încep oameni să se sesizeze şi să facă plângeri penale. Atunci ei dispar cu sumele încasate şi păgubiţii rămân cu procese şi anchete interminabile”, a explicat, pentru Gazeta de Cluj, o persoană care a avut de-a face cu acest sistem.

Conform contractului, Saturnus Finance poate acorda împrumutul şi peste 20 de ani, și asta doar dacă cel împrumuttat a achitat, până atunci, toate ratele lunare prin care în mod normal trebuia să își returneze împrumutul. De exemplu, familia Moţolică va primi 30.000 de lei doar în anul 2034, după ce a achitat 45.840 de lei (reprezentând taxa lunară timp de 240 de luni) şi prima taxa – comision, de 1.500 de lei, în total, 47.370 de lei.

Reprezentanţii Saturnus Finance nu au putut fi contactaţi pentru a oferi un punct de vedere. Cunoscută în Cluj drept ”caritasul unguresc„, compania a înșelat până acum mii de oameni.
Artizanii afacerii sunt Mate Istvan și Gaspar Balint, acesta din urmă cetățean maghiar, potrivit Gazeta de Cluj. Saturnus Finance este cea mai nouă denumire sub care își derulează afacerea care, până acum a trecut prin mai multe firme:  Euro Credit Cassa SRL, Invest System Capital SRL, Favorit Solution SRL sau First Exit Grup SRL.

 

Te-ar putea interesa și: