Care sunt cauzele nostalgiei comunismului în România. De la experiențe personale, la dovezi concrete. Exclusiv

Aparent, românii sunt tot mai nostalgici după comunism. O spun sondajele și o confirmă, parțial, abundența de mesaje de pe rețelele sociale. Pentru a înțelege mai bine acest fenomen, am apelat la profesorul Constantin Buchet, președintele Colegiului Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, o instituție-cheie în asigurarea cunoașterii în profunzime a trecutului comunist.

Un sondaj din vara acestui an realizat de INSCOP arăta că doi din trei români (66,2%) considerau că Nicolae Ceaușescu a fost un lider bun. Este un indiciu concret al fenomenului tot mai mare de nostalgie comunistă care pare să se extindă în societatea românească.

Sondajul citat mai relevă însă o serie de informații interesante. De exemplu, în ceea ce privește sursele de informare despre perioada comunistă, majoritari (34,8%) au fost cei care au spus că au trăit-o. Puțin peste 14% aveau informații de la părinți, bunici sau alte rude și doar 7% de la școală. În jur de 11% se informaseră din cărți, filme documentare, de pe internet sau din mass-media. Dacă tragem linie și adunăm, rezultă că aproape jumătate se bazau pe experiențe proprii sau împărtășite.

Pentru a avea o perspectivă mai amplă asupra acestui subiect, am apelat la profesorul Constantin Buchet, președintele Colegiului Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS).

Unghiul experienței personale

Profesorul Buchet ne-a oferit nu doar o posibilă explicație a fenomenului, ci și soluții concrete care contribuie la o mai bună înțelegere a realităților dure ale regimului trecut. „Nostalgia comunistă este adesea asociată cu un temei organic pentru o serie de generații care au trăit înainte de 1990. Este asociată cu perioada de tinerețe, perioada unei efuziuni în ceea ce privește dezvoltarea personală, cum s-ar spune astăzi”, explică președintele Colegiului CNSAS.

Pentru a avea însă o imagine reală asupra a ceea ce a însemnat perioada comunistă, profesorul consideră însă că opiniile trebuie să fie bazate pe dovezi reale, nu pe opinii subiective. Iar cei 28 de kilometri de arhivă ai CNSAS includ zeci de mii de dovezi despre regimul represiv instaurat și exercitat de Partidul Comunist prin intermediul Securității.

„Poate că mulți povestesc copiilor sau nepoților, dar o fac din unghiul unei experiențe personale, care poate să fie frumoasă sau fericită, că, de exemplu, mergea la mare. Dar trebuie să spună și de partea cealaltă – de foame, de frig, de faptul că puteai să fii ascultat și «încapsulat» de poliția politică”, argumentează profesorul.

Cunoașterea obiectivă și critică

Iar în acest sens, CNSAS își asumă misiunea de a arăta și pune la dispoziția tuturor românilor adevărul netrunchiat, acționând ca o structură a autorității publice de specialitate complementară școlii și universității, dar care se implică activ și la nivelul societății.

„Nu știu acum exact structura generațională, dar cred că prin educație, prin informație, se poate estompa această nostalgie și se poate asigura efectiv cunoașterea obiectivă și critică a regimului comunist. În care partea aceasta negativă a fost o realitate - nu am produs noi toate dosarele din arhiva CNSAS. Ele au fost produse de-a lungul timpului. Din 1947 sunt istorii individuale tragice, sunt dureri ale unor familii, ale unor comunități. Sunt dosare de grup, de lot, cum se spunea”, spune Constantin Buchet.

O strategie ambițioasă

Profesorul argumentează că nu te poți pronunța asupra unui regim precum cel comunist dacă nu cunoști acest subiect. Iar consiliul își asumă activ rolul de sursă de informare prin numeroase acțiuni.

„Avem multe serii de clase de elevi care vin în vizită la CNSAS la sediul central sau merg chiar la arhiva de la Popești Leordeni pentru a viziona documente, pentru a li se explica conținuturile lor și pentru a-și face o idee despre ce era acea Românie de multe ori necunoscută. Este o Românie care trebuie văzută și prin prisma unor dovezi care ascund, până la urmă, destine frânte și proiecte reprimate”, subliniază președintele colegiului.

Toate aceste surse de informare sunt disponibile însă nu doar la sediul CNSAS, ci și pe site-ul consiliului. Elevii, de exemplu, pot să vadă la un clic distanță, dovezi ale abuzului și represiunii - să citească dosare sau Revista Securitatea, publicația periodică a aparatului de represiune, explică profesorul. Consiliul derulează însă și acțiuni în școli și universități și dezvoltă proiecte cu profesorii de liceu.

„Desigur, trebuie să intrăm și în zona de comunicare a rețelelor sociale. Unde nu este numai o bătălie pentru imagine, este o bătălie pentru informație. Și cred că datoria noastră este ca, prin toate formele pe care le avem la dispoziție, să folosim pârghiile pe care le avem. Fiindcă CNSAS nu e o instituție ordinară de arhivă, are o strategie mult mai largă, dar și ambițioasă”, punctează Constantin Buchet.

Deprecierea valorică a tinerilor

În opinia profesorului, miza educațională este fundamentală. Dar nu numai la nivelul școlilor și universităților, ci al întregii societăți. Iar realizările consiliului în acest domeniu sunt numeroase și variate - de la publicarea periodică a Caietelor CNSAS și a lucrărilor de specialitate, precum monografia Securității, la Colocviile lunare CNSAS și Conferința Comunismului Românesc. La acestea se adaugă zeci de lucrări de licență și de dizertație, dar și expoziții itinerante prin țară, precum cea de anul trecut despre anul revoluționar 1989, care a ajuns în mai multe centre universitare.

„Din 2001 până la astăzi au fost aproape 4.000 de cercetători externi, care au studiat documentele noastre și au publicat lucrări de specialitate, colecții de documente și enciclopedii ale comunismului - cum a fost cazul Institutului Național pentru Studiul Totalitarismului”, explică președintele colegiului.

Este parte din strategia CNSAS, pentru că, așa cum spune Constantin Buchet: „Am ieșit din orbita hiperbirocratică. Și, de multe ori, facem toate aceste lucruri cu pasiune și cu trăire, dincolo de salarii sau indemnizații. Este o pasiune legată de cunoaștere și comunicare, pentru ca să vedem istoria așa cum a fost.”

Cât despre tinerele generații, profesorul susține că nu trebuie să ne grăbim să emitem judecăți. „Uneori, cred că îi depreciem valoric, într-o manieră foarte repezită, pe tineri, pe școlari și pe studenți. Cred că este de datoria noastră – a CNSAS și a școlii, în general – să dezvoltăm partea aceasta de inteligență emoțională și culturală a lor”, concluzionează peședintele Colegiului CNSAS.