Pe muzică și mici se duc milioane. Festivalurile primăriilor, în cifre
- Raluca Dan
- 11 iulie 2025, 18:16
Sursa foto: dreamstime.comÎn timp ce mai multe categorii sociale protesetază împotriva tăierilor anunțat de Guvern, orașele și comunele organizează festivaluri cu focuri de artificii, evenimente gastronomice și concerte.
Bugetul alocat de primării
Primarul comunei Berzovia din Caraș-Severin, Robert Nosal, a spus că pentru Zilele Comunei au programat mai mulți artiști, precizând că bugetul local permite organizarea unui astfel de eveniment.
„Este o formaţie Borko Radivojevik, avem în a doua zi un DJ, în a treia zi domnul Gabi Iorga, West Music, doamna Andreea Spulber sau ceva de genul ăsta. Le-am programat împreună cu Consiliul Local. Este un eveniment de Zilele Comunei ca să îmbunătăţim partea asta, de cultură.
Noi nu am avut probleme din punct de vedere al bugetului. Nu ştiu dacă este chiar normal să opreşti toate aspectele legate de cultură pentru construcţii sau pentru altceva”, a explicat primarul pentru Antena3.
Potrivit datelor SEAP, costurile evenimentului ajung la suma de 150.000 de lei.
378.000 de lei pentru festivalul „Fii Cool la Cule”
Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Vâlcea, subordonat Consiliului Județean, organizează între 18 și 20 iulie evenimentul „Fii Cool la Cule”. Bugetul alocat este de 378.000 de lei. Pe scenă vor urca artiști precum Lidia Buble, Viorica și Ioniță de la Clejani, Doinița și Ionuț Dolănescu.
„În urmă cu mulţi ani am achiziţionat încă o culă. Aceste investiţii ale Consiliului Judeţean în Cultură sunt foarte importante pentru noi şi pentru a pune în valoare culele de la Măldăreşti Vâlcea suntem iată la a patra ediţie a festivalului "Fii Cool la Cule”, a afirmat președintele Consiliului Județean Vâlcea, Constantin Rădulescu.
Zeci de mii de lei pentru festivaluri locale
La Fălticeni, Primăria alocă peste 29.000 de lei doar pentru focurile de artificii pentru Zilele Orașului. La Codlea, administrația locală a plătit peste 100.000 de lei pentru „Codlea F Festival”.
Pentru evenimente similare, comuna Afumați din județul Dolj are un buget de 45.000 de lei, iar la Ciorăși, tot în Dolj, suma ajunge la 43.000 de lei. La Râșnov, „Cronicile Culinare” au costat 21.000 de lei.
Contactați de jurnaliștii Antena 3 CNN, majoritatea primarilor au oferit răspunsuri similare. „Nu mai am ce să fac, pentru că astea au fost aprobate de Consiliul Local la începutul anului. Sumele au fost prevăzute. Lumea este foarte receptivă, din ce văd”, a declarat primarul comunei Racova, Cătălin Ionel Apetrei.