Cardul de sănătate. Ce trebuie să știe românii care merg la medic
- Magda Spiridon
- 1 iulie 2020, 10:18
Cardul de sănătate redevine obligatoriu de la 1 iulie, cu excepţia consultaţiilor la medicul de familie şi la specialistul din ambulatoriu.
„Cu excepţia serviciilor acordate în cabinetele medicilor de familie şi în ambulatoriul clinic de specialitate, care pot fi accesate fără utilizarea cardului de sănătate până la data de 30 septembrie 2020, începând cu data de 1 iulie toate celelalte servicii medicale, serviciile de îngrijiri la domiciliu, medicamentele şi materialele sanitare, precum şi dispozitivele medicale se acordă şi se validează doar în baza acestui document electronic (sau a documentelor înlocuitoare, după caz)", se arată într-un comunicat de presă al CNAS.
Astfel, la 1 iulie va fi reluată obligativitatea utilizării cardului naţional de sănătate pentru serviciile medicale acordate în unităţile sanitare cu paturi şi de către furnizorii de investigaţii paraclinice, furnizorii de îngrijiri medicale la domiciliu / îngrijiri paliative la domiciliu, furnizorii de servicii stomatologice, furnizorii de dispozitive medicale şi furnizorii de medicamente.
HG 438/2020 privind completarea anexei nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 140/2018 (pentru aprobarea pachetelor de servicii şi a Contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate) conţine o serie de alte măsuri aplicabile până la data de 30 septembrie, în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2: consultaţiile medicale acordate în asistenţa medicală primară şi ambulatoriul de specialitate clinic, inclusiv serviciile conexe actului medical furnizate de psiholog şi logoped, pot fi acordate şi la distanţă, utilizând orice mijloace de comunicare. Consultaţiile medicale la distanţă se acordă cu încadrarea în numărul maxim de 8 consultaţii pe oră, menţionează CNAS.
Campania care l-a scos din sărite pe Arafat. Șeful DSU amenință cu judecata: „Ucide oamenii”
Consultaţiile la medicul specialist din ambulatoriu se acordă fără a fi necesar biletul de trimitere.
În urma consultaţiilor acordate la distanţă, medicul de familie sau medicul specialist va emite toate documentele necesare pacientului ca urmare a actului medical, inclusiv prescripţiile medicale; documentele sunt transmise pacientului prin mijloace de comunicare electronică.
Medicii din spital pot elibera, dacă situaţia o impune, la externarea asiguratului, prescripţie medicală pentru medicamente cu şi fără contribuţie personală în ambulatoriu pentru maximum 90 de zile.
Pentru situaţiile care necesită prezentarea de documente casei de asigurări de sănătate de către asigurat, documentele pot fi transmise casei de asigurări de sănătate prin mijloace electronice de comunicare; mijloacele electronice de comunicare se pot folosi şi pentru transmiterea de către casele de asigurări de sănătate a documentelor eliberate, necesare asiguraţilor.
S-a prelungit până la data de 30 septembrie termenul de valabilitate pentru următoarele documente a căror valabilitate expiră până la această dată: biletele de trimitere pentru specialităţi clinice, inclusiv pentru specialitatea medicină fizică şi de reabilitare; biletele de trimitere pentru specialităţi paraclinice; recomandările medicale pentru dispozitive medicale, tehnologii şi dispozitive asistive - ce se depun / se transmit la casa de asigurări de sănătate; deciziile de aprobare pentru procurarea dispozitivului medical, tehnologiilor şi dispozitivelor asistive; deciziile de aprobare emise de către comisia de specialitate de la nivelul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate pentru efectuarea investigaţiei PET-CT.
Întâmplările groazei în spitalul de Covid-19. Andrei Ștefănescu, dezvăluiri grele
Medicii de familie pot prescrie în continuare pentru pacienţii cronici inclusiv medicamentele restricţionate din Lista de medicamente compensate şi gratuite care se acordă în cadrul programelor naţionale de sănătate, cu menţiunea că pentru medicamentele care se eliberează în baza unor protocoale terapeutice şi a unor formulare specifice este necesară evaluarea periodică a medicului de specialitate pentru a confirma sau modifica schema de tratament, la termenele prevăzute în protocoalele terapeutice sau în scrisorile medicale.
De asemenea, persoanele asigurate pentru concedii şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate pentru care a fost instituită măsura de carantină ca urmare a unei suspiciuni de infectare cu COVID-19 beneficiază de concedii şi indemnizaţii pentru carantină, indiferent de locul în care aceasta se instituie. Certificatele de concediu medical se eliberează de către medicii de familie după ultima zi a perioadei de carantină, dar nu mai târziu de 30 de zile calendaristice de la data încetării perioadei de carantină. Certificatele de concediu medical eliberate se pot transmite de către medicii curanţi către persoanele asigurate, respectiv de către persoana asigurată către angajatori/case de asigurări de sănătate şi prin mijloace electronice de transmitere la distanţă.
"Reintroducem validarea serviciilor medicale cu cardul naţional de sănătate pentru că este necesar să avem o evidenţă mai clară a serviciilor acordate, astfel încât să putem gestiona cât mai eficient fondurile din sistemul de sănătate. De asemenea, pentru că s-a dovedit că serviciile medicale la distanţă au avut un rol important în limitarea răspândirii infectărilor cu COVID-19 şi că acest tip de servicii a fost apreciat atât de medici, cât şi de pacienţi, căutăm soluţii pentru a introduce cu caracter permanent consultaţiile la distanţă în sistemul de sănătate, mai ales pentru pacienţii cu boli cronice stabilizate", a declarat Adela Cojan, preşedintele CNAS.