N-am învățat nimic din cazul Caracal. Un nou caz scandalos la 112
- Bancila Irina
- 3 septembrie 2019, 09:52
Un nou caz în care sunt implicați operatorii 112 a apărut în Ialomița, acolo unde polițiștii au pornit o anchetă, după ce un dispecer 112 a preluat apelul unui bărbat și i-ar fi spus „Închide, domnule, că ții linia ocupată!”.
Apelantul anunţa că a văzut în trafic un șofer care conducea beat. Ulterior, şoferul reclamat a produs un accident grav soldat cu un mort și doi răniți.
Poliţiştii de la Biroul de Control Intern din cadrul Inspectoratului de Poliţie Ialomița au început o anchetă, după ce un dispecer ar fi ignorat solicitarea unui bărbat din comuna Reviga, care a anunțat vineri că un șofer din localitate pune în pericol viaţa participanţilor la trafic. Sâmbătă dimineața, tânărul reclamat ar fi provocat un grav accident rutier.
Accidentul s-a soldat cu trei victime.
„Accidentul putea fi evitat, dacă dispecerul de la 112 ar fi luat în considerare apelul făcut ieri, la ora 13:40, de către cumnatul meu din Reviga, semnalând că un tânăr, Marian, din localitate, deranjează liniștea publică, conducând autoturismul cu viteză foarte mare, cu muzica dată la maxim, sub influența alcoolului.
Răspunsul a fost „Închide domnule, că ții linia ocupată!!!”... Acest tânăr e parte a accidentului... Consecința: trei victime”, a scris o femeie, pe Facebook.
Poliţiştii de la Control Intern vor decide, la finalul verificărilor, dacă dispecerul a acţionat conform regulamentului şi vor stabili dacă se impun sancţiuni împotriva acestuia.
Aceștia vor verifica dacă tânărul reclamat este cel care a provocat accidentul produs între două autoturisme, soldat cu trei victime cu vârste cuprinse între 17 şi 21 de ani.
Evenimentul a avut loc sâmbătă între localităţile Cocora şi Reviga. Un adolescent de 17 ani, pasager în unul dintre autoturisme, a fost transportat cu un elicopter la un spital din Capitală, unde a decedat.
„În referire la aspectele apărute în spațiul public, cu privire la modul de gestionare a unui apel 112 de către polițiștii din cadrul IPJ Ialomița, conducerea instituției a dispus efectuarea de verificări, urmând ca, la finalizarea acestora, să se ia măsuri în consecință.
Verificările sunt realizate de ofițeri din cadrul Biroului de Control Intern din cadrul IPJ Ialomița”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Ialomița, Ludmila Dascălu.
Femeia care a postat mesajul pe Facebook susține că la Poliția din Reviga ușa este încuiată permanent, acesta fiind și motivul pentru care cumnatul ei a sunat la 112:
„Din civism, cumnatul meu a acționat în vederea prevenției... eu am sesizat în spațiul public... acum instituțiile în drept, prin autosesizare, trebuie să cerceteze, analizeze și să ia măsurile ce se impun pentru cel de la 112 care a fost de serviciu...cât și pentru alții care, în timp, prin inacțiune/nerespectarea atribuțiilor de serviciu au contribuit la acest tragic accident”, potrivit Digi 24.