Canicula s-a instalat cam peste tot, dar, local, nu sunt excluse ploile, vântul și grindina | PROGNOZA METEO

Canicula s-a instalat cam peste tot, dar, local, nu sunt excluse ploile, vântul și grindina | PROGNOZA METEO

Vremea se va menţine călduroasă, iar indicele temperatură- umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi în cea mai mare parte a ţării.

 După-amiază va fi caniculă în Oltenia, Muntenia, câmpia Dobrogei, cea mai mare parte a Moldovei şi local în Transilvania. Temperaturile se vor încadra între 14 şi 37 de grade C. În zonele de deal şi de munte şi pe arii mai restrânse în restul teritoriului, spre seară, vor cădea averse însoțite de descărcări electrice şi de vânt. Izolat se vor aduna cantităţi importante de apă şi va cădea grindină. În Capitală, vremea va fi în continuare călduroasă, caniculară după orele prânzului. Spre seară nu este exclusă apariţia de fenomene asociate instabilității atmosferice. Temperaturile se vor situa între 20 și 37 de grade C.

Ne puteți urmări și pe Google News