În fiecare noapte îl bântuiau gânduri negre, visa pușcării și oameni morți, se vedea în mijlocul unei mulțimi care- l dezbrăca de haine, de piele, de carnea de pe oase. Striga, implora îndurare și de fiecare dată se trezea cu ochii umezi de plâns.

 

- O fi de la mâncare, că prea mănânci târziu, își dădea cu părerea nevastă-sa.

Ce știa ea? Nu era de la mâncare. Era teamă că într-o bună zi cineva se va trezi să îl denunțe și va pierde tot. Munca lui de-o viață, distrusă de un sifonar oportunist. Cât îi ura pe denunțători!

Dar, la drept vorbind, dacă viața îți cere să mănânci rahat, te supui și crezi că-ți place. La o adică, avea și el, de rezervă, vreo două-trei persoane despre care ar fi putut spune lucruri. Dar numai la nevoie, pentru că el ura oamenii fără onoare.

Chiar și așa, tot nu era sigur că ar fi scăpat de gratiile pușcăriei. Dar măcar să nu se ducă singur.

Se simțea stingher – mai toți prietenii lui erau ori arestați, ori în control judiciar și numai câțiva avuseseră norocul să facă acorduri sau înțelegeri cu anchetatorii.

Avea și el cunoștințe prin servicii, care îi tot dădeau de înțeles că e următorul. Așa că niciun somnifer nu reușea să-i aducă măcar câteva ore de somn. Știa pe de rost toate crăpăturile din tavan, numărase milioane de oi, băuse râuri de ceai, în zadar.

E ora șapte dimineața. Ațipise câteva ore fără să-și dea seama. Auzea, ca prin vis, un lătrat de câine. Să fie Oscar? A urmat soneria interfonului și a putut distinge vocea menajerei.

- Cine-i ?

- Poliția! Deschideți!

Femeia a apăsat butonul verde și în câteva secunde curtea era invadată de persoane străine care se tot legitimau și fluturau un mandat de percheziție.

Și-a tras în grabă o pereche de pantaloni și a ieșit din dormitor. În pragul ușii de la intrare îl aștepta un bărbat.

- Bună dimineața! Sunt procuror Toma. Avem un mandat de percheziție domiciliară pe numele dumneavoastră. Sunteți Sorin Ionașcu ?

- Da.

- Un act de identitate, vă rog.

Trec peste detaliile de început și mergem mai departe cu povestea. În scurtă vreme casa era înțesată de polițiști scotocitori. Nimic n-a fost iertat : de la cușca câinelui, până la sertarul cu chiloți și șosete al copilului. Totul în numele dreptății și al aflării adevărului.

- Dețineți arme sau substanțe interzise?

- Nu. Puteți căuta unde doriți.

La subsolul casei, câțiva polițiști se delectau vizual cu o colecție impresionantă de vinuri rare :

- Acasă la mă-ta ai și tu vinuri d-astea, nu ? - Dă-i dracu de hoți. O cafea nu ne-au dat. Mai că-mi vine să le sparg toate sticlele.

- Am nevoie de oameni sus, s-a auzit o voce care le-a întrerupt celor doi agenți frustrările și dialogul. Au părăsit crama cu un gust amar și multă ură.

Percheziția a durat ore bune. Ce să-i faci? Casa era mare și niciun capăt de ață n-a scăpat necercetat.

- Șefu, am găsit în cramă o geantă cu un pistol și 10 cartușe.

- Parcă spuneați că nu dețineți arme. Al cui pistolul ăsta?

- Pe cuvânt dacă-l recunosc. Nu este al meu. Eu n-am arme.

- Permis aveți ?

- Nu înțelegeți că nu e pistolul meu ?

- Era la mine în casă ? Nu. Era în casa dumitale. A concluzionat procurorul.

Omul simțea că își iese din minți.

- N-auziți că n-am arme? Ce nu pricepeți ? și a lovit cu pumnul în masă răsturnând un cuțit ce din greșeală a căzut pe piciorul procurorului.

Din acel moment, orice spunea urma să fie folosit doar împotriva lui. L-au imobilizat în cătușe și în două ore avea deja emisă ordonanța de reținere pentru 24 de ore. Acum să nu credeți că dacă nu s-ar fi găsit pistolul, ancheta s-ar fi desfășurat altfel ! Dar procurorii aveau argumente în plus : deținere ilegală de arme și agresarea organului de urmărire penală.

S-a trezit în fața unui complet de judecată care i se părea ostil, iar acuzarea arunca cuvinte grele – pericol social, arme deținute ilegal, încercarea de sustragere.

Era candidatul perfect pentru un arest preventiv. Arma aia îi omorâse libertatea. Devenise agresiv în ultimul cuvânt, urlând că totul este o înscenare ordinară, că pistolul i-a fost plantat de servicii și de oameni răi care-i voiau banii.

În timpul ăsta cei doi polițiști pe care i-am cunoscut în cramă se dădeau de ceasul morții :

- Sunt disperat. Mi-am pierdut pistolul ăla nou. Doar ce-l cumpărasem.

- Amintește-ți dacă l-ai avut de dimineață.

- Nu plec niciodată fără. Aveam geanta când ne-am dus la percheziție.

- Crezi că l-ai uitat la ăla în cramă?

- Dracu să mă ia. Trebuie să ne întoarcem acolo să verificăm.