Când începe vaccinarea în masă împotriva COVID-19. COVAX, planul OMS la nivel global
- Lucian Ionescu
- 5 septembrie 2020, 03:50
Margaret Harris, purtătorul de cuvânt al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), a afirmat, vineri, că vaccinarea în masă a populației la nivel mondial nu poate fi posibilă decât la jumătatea anului viitor.
De asemenea, pentru a începe programul de vaccinare este nevoie a se demonstra eficienţa şi siguranţa vaccinurilor.
Niciunul dintre vaccinurile potenţiale aflate în etape avansate ale studiilor clinice nu a demonstrat până acum „un semnal clar" care să ateste o eficienţă de cel puţin 50%, considerată necesară de către OMS, a declarat purtătoarea de cuvânt a acestei organizaţii, Margaret Harris.
Rusia a aprobat un vaccin dezvoltat împotriva COVID-19 în august, după o testare a acestuia pe oameni ce a durat mai puţin de două luni, fapt care i-a determinat pe mai mulţi experţi occidentali să pună sub semnul întrebării eficienţa şi siguranţa vaccinului rusesc.
Oficiali americani din domeniul sănătăţii publice şi reprezentanţi ai companiei Pfizer Inc. au anunţat joi că un vaccin dezvoltat de acest grup farmaceutic ar putea fi disponibil pentru a fi distribuit cel mai devreme spre sfârşitul lunii octombrie. Acea perioadă devansează cu doar câteva zile data la care vor avea loc alegerile prezidenţiale americane, programate pentru 3 noiembrie, pentru care dezbaterile legate de pandemia de COVID-19 vor juca cel mai probabil un rol major. „Chiar nu ne aşteptăm să asistăm la o vaccinare în masă până la jumătatea anului viitor", a declarat Margaret Harris într-o conferinţă de presă organizată la Geneva. „Această fază 3 a studiilor clinice trebuie să dureze mai mult, deoarece trebuie să vedem dacă vaccinul oferă cu adevărat o protecţie şi, de asemenea, cât este de sigur", a adăugat ea, referindu-se la o fază a cercetărilor medicale în cadrul căreia sunt realizate studii clinice de amploare.
Margaret Harris nu a făcut nicio referire la un anumit vaccin potenţial.
Toate datele furnizate de aceste studii trebuie să fie împărtăşite şi comparate, a adăugat ea.
„Mulţi oameni au fost vaccinaţi, însă noi nu ştim dacă vaccinul funcţionează... în acest moment nu avem un semnal clar care să ateste că vaccinul administrat deţine cu adevărat nivelurile cerute de siguranţă şi de eficienţă", a mai spus Margaret Harris.
OMS şi GAVI (Global Alliance for Vaccines and Immunization) au lansat un plan de vaccinare globală, denumit COVAX, al cărui obiectiv este acela de a ajuta guvernele lumii să cumpere şi să distribuie vaccinuri într-o manieră echitabilă. Programul vizează mai întâi imunizarea persoanelor din categoriile de mare risc din fiecare ţară, precum angajaţii din domeniul medical.
COVAX intenţionează să procure şi să furnizeze 2 miliarde de doze de vaccinuri aprobate până la sfârşitul anului 2021, însă anumite ţări care şi-au asigurat deja propriile stocuri prin intermediul unor contracte bilaterale, inclusiv Statele Unite, au anunţat că nu se vor alătura acestei iniţiative. „Aspectul esenţial este faptul că uşa este deschisă. Noi suntem deschişi. COVAX este un program care să asigure că orice om de pe planetă va avea acces la vaccinuri", a precizat Margaret Harris, potrivit agerpres.ro