Călin Popescu Tăriceanu lansează astăzi Partidul Liberal Reformator

Călin Popescu Tăriceanu lansează astăzi Partidul Liberal Reformator

Fostul premier anunță, la ora 16.30, la sediul Institutului de Studii Liberale din București, înființarea noului partid de dreapta, Partidul Liberal Reformator.

Președintele Senatului a declarat astăzi, potrivit Agerpres, că toate eforturile sale și ale colegilor săi se concentrează asupra demarării acțiunii de înființare a noului partid liberal.

"Avem o treabă serioasă de făcut în acest sens. Sigur, în contextul în care vom avea un număr semnificativ de parlamentari, va trebui să consult parlamentarii noştri în primul rând cu privire la direcţiile strategice de acţiune în viitor. Cei care consideră că sunt ataşaţi ideilor şi valorilor liberale sunt bineveniţi şi vor fi primiţi cu braţele deschise", a precizat Călin Popescu Tăriceanu, adăugând că își menține opțiunea de a candida la alegerile prezidențiale din această toamnă.

Ne puteți urmări și pe Google News