CĂLIN HERA:"Constituirea unei subcomisii care să studieze dosarele de corupţie Mitrea şi Năstase e o atingere gravă a separaţiei puterilor în stat, a independenţei justiţiei."
Ceea ce bănuiam ieri a căpătat contur astăzi: Curtea Constituţională a devenit (de mai multă vreme) un fel de Oracol care oferă decizii-cimilitură. Trimiterea la parlament a dosarelor deschise pe numele „miniştrilor-penali“ a fost una din acele decizii cu bătaie lungă şi întortocheată. Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor a dus mai departe cimilitura: dosarele respective vor fi studiate de o subcomisie alcătuită din şapte deputaţi. Iar unde sunt 7, pot fi 77 sau 277. Eu văd cel puţin trei lucruri interesante aici. Faptul că urmărirea penală pentru corupţie a unor miniştri-parlamentari nu poate fi făcută decât cu aviz de la Camera din care fac parte era, deja, o problemă. Era o interpretare deosebit de favorabilă a imunităţii parlamentare. Faptul că avizul e dat după studierea dosarului e mai mult decât o imunitate parlamentară pentru fapte de corupţie. E mai mult decât o aberaţie. Constituirea unei subcomisii care să studieze dosarele de corupţie Mitrea şi Năstase e o atingere gravă a separaţiei puterilor în stat, asupra independenţei justiţiei.
Ce se va întâmpla în realitate? Puterea politică, prin parlamentarii subcomisiei, va decide referitor la începerea sau neînceperea urmăririi penale. Decizia nu va fi una principială, ci una bazată pe studierea dosarelor, ca şi cum deputaţii respectivi ar fi un complet de judecată. Mi se pare doar mie sau e, cu adevărat, o situaţie deosebit de gravă?
O altă problemă: liderul PSD Miron Mitrea se plânge că dosarul a fost deschis de trei ani şi că el nu a aflat nici până astăzi ce e între coperţile lui. Se preface că nu ştie despre ce e vorba. În clipa asta, dosarul e doar o lucrare, în limbaj tehnic. Nicăieri în lume, acuzatul nu are acces la întregul dosar decât în faza premergătoare trimiterii în judecată. Dacă Mitrea şi Năstase vor vedea acum ceea ce s-au chinuit procurorii anticorupţie să adune, le va fi mult mai simplu nu să se apere (până la această fază mai e cale lungă), ci să tergiverseze, mai ales că sunt hârşiţi în jocul de-a Curtea Constituţională.
Fireşte, dacă s-ar simţi cu conştiinţa împăcată, ar fi primii interesaţi de începerea urmăririi; cu cât scapă mai repede, nevinovatului îi e mai bine, cu cât o întinde mai mult, vinovatul speră în plictisul procurorului, al opiniei publice, în prescrieri.
Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor ţine să sublinieze că accesul la dosarele-lucrări, în integralitatea lor, va fi limitat doar la membrii subcomisiei şi că alţi deputaţi, dacă vor avea nelămuriri, vor putea consulta documentele doar pe baza unor cereri întemeiate şi sub strictă supraveghere. Vă vine să râdeţi? Pentru ziare, e mană cerească. Acum, miza e să fii primul care vei publica detalii picante din dosare. Pe surse, desigur. Şi aici intervine cel de-al treilea lucru interesant. Dar dacă probele adunate până acum sunt puternice, dar insuficiente pentru dosare-beton care să conducă la o sentinţă clară în justiţie? Dacă s-a ajuns la un punct în care e mai important, politic vorbind, ca dosarul să apară mai degrabă pe piaţă decât la tribunal? (Cam cum s-a întâmplat astă-toamnă cu cazul „Caltaboşii lui Remeş“.)
Oricum am întoarce-o, cimiliturile Curţii Constituţionale fac rău sistemului democratic din România şi înseamnă piedici pe de o parte, proptele pe de alta. Adică joc politic incompatibil cu ceea ce ar trebui să fie această instituţie.
Citiţi şi: S-a ales praful de dosarele lui Adrian Năstase şi Miron Mitrea!
Recomandările noastre
