Calificativele să dispară, notele să se întoarcă. Pentru ce anume se propune o nouă schimbare în învățământ

Calificativele să dispară, notele să se întoarcă. Pentru ce anume se propune o nouă schimbare în învățământ

Pe vremuri, erau notele acordate elevilor de la toate, apoi notele au fost înlocuite cu calificative, în ciclul primar, iar acum se propune la loc comanda.

În speță, să fie din nou note la clasele a III-a și a IV-a. În timp ce în clasele a I-a și a II-a, dar și la clasa pregătitoare, învățătorul să le spună părinților la ce nivel se află copilul lor, în ceea ce privește acumularea cunoștințelor fundamentale. Deci nici calificative, nici note.

Noua propunere aparține Inspectoratului Județean Cluj și a fost comunicată de inspectorul Anicuța Todea, arată portalul www.edupedu.ro. 

“Noi am solicitat acum, la Minister, eliminarea calificativelor. Calificativele au fost o pricină de sminteală pentru mulți”, a spus-o direct cea care este inspector pentru învățământul primar din județul Cluj.

Ne puteți urmări și pe Google News

Oficialul a spus că adesea părinții îi întreabă pe învățători ce înseamnă în definitiv acele calificative ”bine” sau ”satisfăcător”, pentru că pe mulți asemenea sintagme nu-i lămuresc defel.

Specialistul arată că la clasele a I-a și a II-a mult mai util ar fi ca părinții să afle în detaliu de la învățător ce a învățat copilul lor și ce mai are de învățat, în așa fel încât adulții să știe cum să-și ajute odraslele.

În același timp, se propune ca în clasele a III-a și a IV-a să se revină la note, pentru că astfel elevii nu numai că vor înțelege mai bine cum sunt evaluați pentru cunoștințele lor, dar se va face mai ușor trecerea spre gimnaziu, unde oricum există note.

În plus, notele în sine ar fi mai ușor de perceput și de către părinți, în a cunoaște nivelul de cunoștințe la care se află copiii lor.