Evaluarea Națională 2026: Când se afișează notele și cum se depun contestațiile. Calendarul complet al admiterii la liceu

Evaluarea Națională 2026: Când se afișează notele și cum se depun contestațiile. Calendarul complet al admiterii la liceuRezultate Evaluarea Națională. Sursa foto: Arhiva EVZ

Rezultatele la Evaluarea Națională 2026 vor fi afișate pe 1 iulie 2026, până la ora 12:00. În aceeași zi, între orele 14:00 și 18:00, candidații și părinții vor putea vizualiza lucrările și depune contestații. Perioada de depunere a contestațiilor continuă și în zilele de 2-3 iulie 2026, iar soluționarea lor va avea loc între 4 și 7 iulie 2026. Rezultatele finale vor fi afișate pe 8 iulie 2026.

Comunicarea rezultatelor se face anonimizat, utilizându-se codurile individuale distribuite candidaților la prima probă. La centrele de examen, comisiile tipăresc liste cu codul candidatului, unitatea de proveniență, notele obținute la fiecare probă, media sau mențiunile „absent”/„eliminat din examen”.

Cum se depun contestațiile la Evaluarea Națională

După afișarea rezultatelor inițiale, candidatul minor trebuie să fie însoțit obligatoriu de un părinte/reprezentant legal pentru vizualizarea lucrărilor. Centrele de examen afișează notele obținute după soluționarea contestațiilor, utilizând codurile individuale, atât la avizier cât și pe site-ul unității de învățământ. Rezultatele finalizate sunt publicate și pe pagina de internet a Ministerului Educației.

Admiterea la liceu 2026 – Calendar complet

  • 8 iulie 2026 – Transmiterea mediilor de admitere și a ierarhiei județene către comisiile de admitere.
  • 9 iulie 2026 – Anunțarea ierarhiei la nivel județean/al municipiului București.
  • 13–20 iulie 2026 – Completarea opțiunilor în fișele de înscriere de către absolvenții clasei a VIII-a și de către părinții acestora, asistați de diriginți.
  • 13–20 iulie 2026 – Introducerea datelor în baza computerizată.
  • 13–20 iulie 2026 – Verificarea și corectarea datelor de către părinți și candidați.
  • 20 iulie 2026 – Termenul-limită pentru transmiterea bazei de date la centrul de admitere județean.
  • 21 iulie 2026 – Verificarea și corectarea erorilor.
  • 22 iulie 2026 – Repartizarea computerizată în învățământul liceal.
  • 22 iulie 2026 – Comunicarea rezultatelor și afișarea locurilor neocupate.
  • 23–28 iulie 2026 – Depunerea dosarelor de înscriere la licee.
  • 28 iulie 2026 – Transmiterea situației locurilor rămase libere.
  • 29–31 iulie 2026 – Rezolvarea situațiilor speciale.
  • 31 iulie 2026 – Afișarea situației locurilor rămase libere.
  • 10–12 august 2026 – Primirea cererilor pentru etapa a doua.
  • 17–18 august 2026 – Repartizarea candidaților din etapa a doua.
Evaluarea Națională

Elevi. Sursa foto: Arhiva Evz

Cum se completează fișa de înscriere

Elevii și părinții trebuie să completeze cu atenție datele personale, media de admitere și lista de opțiuni (coduri de licee și specializări) în ordinea preferințelor. Se recomandă completarea unui număr cât mai mare de opțiuni realiste. După completare, fișa se verifică atent înainte de validare.

Acte necesare pentru înscriere la liceu (23–28 iulie 2026):

  • cererea de înscriere;
  • copie după cartea de identitate;
  • copie după certificatul de naștere;
  • adeverință cu notele și media la Evaluarea Națională;
  • foaia matricolă pentru clasele V-VIII;
  • fișa medicală.

Media de admitere se calculează ca medie aritmetică, cu două zecimale, a notelor obținute la probele din Evaluarea Națională. Pentru liceele vocaționale se adaugă notele de la probele de aptitudini, conform formulelor specifice fiecărui profil.