Calendar Ortodox, 24 octombrie. Pomenirea sfântului Mucenic Areta și a celor care i-au urmat calea
- Nicolae Comănescu
- 24 octombrie 2024, 06:25
În Calendarul Ortodox, în ziua de 24 octombrie, este pomenit sfântul Mare Mucenic Areta, cel care nu s-a abătut de la calea aleasă și a sfârșit străpuns de sabie.
Calendar ortodox 24 octombrie. Sfântul mare Mucenic Areta a fost căpetenie a cetății Negran din Etiopia, pe vremea împaratiei lui Iustin, în anii 442. Iar în Etiopia împărățea Elezvoi preacredinciosul împărat; și în țara omeritilor împărățea pagânul Dunaan, evreul. Această țară a omeriților în Sf. Scriptură se numește Sava, iar de greci este numită Arabia fericită.
Calendar ortodox 24 octombrie
Fiindcă binecredinciosul Elezvoi biruise pe pagânul Dunaan și pusese păzitori și credincioși de ai săi, că să păzească și să ocârmuiască cetățile acelea, pentru această Dunaan s-a sculat cu război și a omorât pe păzitorii dreptmăritorului Elezvoi. Și încă mergând și la cetatea Negran, a înconjurat-o și neputând-o lua cu război, a făcut jurământ, cum că nu va supără pe creștinii din ea și așa a intrat în cetate. Apoi călcându-și juramântul a omorât pe toți câti i-a aflat în ea. Atât bărbați cât și femei. Care cu toții au stat bărbătește și au mărturisit credință cea în Hristos.
Atunci și Sfântul acesta Areta a stat cu bărbăție și mărime de suflet la lupta muceniciei. Cu toate că era atât de bătrân, cât nici nu putea umblă. După ce mai întâi viteazul acesta nevoitor al dreptei credințe, a întărit cu cuvintele sale pe toți împreuna cetățenii săi în credință cea în Hristos, a luat moartea prin sabie și așa s-a mutat către Domnul.
Tot în această zi, e pomenită și Sfânta Muceniță Sevastiana. Calendar ortodox 24 octombrie
Pe vremea împaratiei lui Dometian, aflându-se petrecând Sfânta Mucenita Sevastiana în cetatea lui Marchian, a fost pârâta la guvernatorul Serghie că este creștină; aducând-o de față înaintea lui, și mărturisind sfânta, că a fost ucenita a Apostolului Pavel, și a fost botezată de dânsul și cum că este gata a muri pentru Hristos. Întâi au bătut-o cu maciuci de plumb peste tot trupul și au băgat-o în temniță, unde i s-a arătat apostolul, zicându-i:
"Bucură-te! Și nu te mâhni! Că trebuie să mergi legată în cetatea ta pentru mărturisirea în Hristos". Și peste șapte zile scotând-o guvernatorul din temniță și arzând foarte tare un cuptor a osândit-o că să se arunce în el. Iar sfânta aruncându-se în cuptor și ramânând nevătămată a ieșit. Moment în care toți s-au minunat toți și s-au spaimântat.
"Cine ești tu, ce este pentru tine și din ce cetate ești"
Deci facând ea rugăciune, s-a făcut glas mare din cer și fulgere și tunete și grindină atât cât stinse și focul și mulți se primejduira și fugea și guvernatorul cu ceilalți. După acestea a zis guvernatorul: "Cine ești tu, ce este pentru tine și din ce cetate ești". Iar sfânta tăcea. Și întelegând de la cei ce stau înainte, cum că este din Mitropolia Iracliei, a trimis-o legată la guvernatorul de acolo.
Iar îngerul Domnului aratându-i-se i-a zis: "Îndrazneste, fiica lui Dumnezeu, că trebuie să stai de față înaintea guvernatorului Pompian, și eu sunt cu ține". Și mergând în Iraclia a stat înaintea guvernatorului care spânzurând-o de un lemn, a strujit-o fără de milă că la trei ceasuri și rupându-se carnea ieșea din ea miros frumos de mir. Deci fiind strujită, se ruga întru sine atâta, cât ziceau toți că pătimește trup neînsufletit. Și pogorând-o de pe lemnul acela, a dat-o să o manânce fiarele. Și slobozind ei un leu foarte mare, a venit lânga dânsa și luând glas omenesc din porunca lui Dumnezeu, pentru îndreptarea pagânilor, laudă pe sfânta și mustră pe cei fără de lege.
I-au tăiat cinstitul cap, din care a curs lapte în loc de sânge
Apoi au slobozit asupra ei o leoaică foarte rea și nu a stricat-o cu nimic. Și ședeau amândouă fiarele că niște mielușei tineri și blânzi. De care mirându-se guvernatorul a dat răspunsul cel mai de pe urmă asupra ei. Și scotând-o afară din cetate, i-au tăiat cinstitul cap. Și, minunea, a curs lapte în loc de sânge. Bagând pagânul sfântul ei trup și capul într-un sac, cu 300 de litre de plumb și legându-l cu tot dinadinsul, l-a aruncat în mijlocul marii. Iar îngerul Domnului rupând sacul a scos trupul sfintei la locul ce se cheamă Risiston. Iar Amia, o nobilă, dacă a aflat, a înfasurat moaștele cu pânza curată și cu mirezme scumpe, și le-a așezat în același loc la Risiston.
sursa: calendar-ortodox.ro