Sursa foto: dreamstime.com
Din cuprinsul articolului
O postare aparent banală pe Facebook a jurnalistului EVZ Dan Andronic a declanșat o dezbatere vie despre starea transportului aerian contemporan și despre felul în care banalizarea confortului ne afectează percepția asupra călătoriei. Cu o formulare care a devenit imediat virală, Andronic scrie:
„Ne-am obișnuit să mergem cu avionul ca și cu autobuzul. E un fel de RATA zburătoare. Ajungem unde vrem, pe bani puțini, numai că trebuie să acceptăm un lucru: condițiile sunt la fel!”
Comparația cu RATA (Regia Autonomă de Transport Auto – autobuzele interurbane ale epocii comuniste și postcomuniste) nu este întâmplătoare. Este o metaforă culturală, recognoscibilă pentru orice român care a cunoscut acea epocă: înghesuială, întârzieri, mirosuri amestecate, dar și accesibilitate.
Cât de mult confort mai există la călătoriile cu avionul
Punctul de plecare al reflecției sale este unul empiric: o călătorie recentă cu trenul în Norvegia, scumpă și nu lipsită de întârzieri, urmată de o experiență frustrantă într-un avion întârziat patru ore. Morala? Zburăm mai ieftin ca oricând, dar am pierdut orice pretenție de confort sau de eleganță.
„Pe vremuri, călătoria cu avionul era o experiență, azi e o banalitate”, susține jurnalistul, amintind vremurile în care biletul de avion costa cât un salariu bun și venea însoțit de tacâmuri de metal, șervețele de pânză și băutură la discreție.
De ce a atins această postare un nerv sensibil?
Pentru că nu este doar despre avioane. Este despre o întreagă transformare culturală. Ceea ce era cândva semn de statut, o formă de evadare elegantă, a devenit astăzi un act utilitar, supus logicii profitului și lipsit de orice rafinament.
Reacțiile din spațiul public nu au întârziat să apară. Iată trei poziții relevante care conturează un tablou complex al nemulțumirii.
Florian Banu: „Cu mai puțină lăcomie și cu profesionalism, se putea păstra decența”
Istoricul Florian Banu sintetizează ideea esențială a postării lui Andronic într-un comentariu succint, dar tranșant:
„Și da, și nu! Cu mai puțină lăcomie și cu profesionalism, călătoriile cu avionul puteau rămâne decente!”
El sugerează că problema nu e neapărat democratizarea zborului, ci decizia industriei de a reduce standardele pentru a maximiza profitul. Cu alte cuvinte, nu accesul maselor a stricat călătoria cu avionul, ci modul în care operatorii au gestionat această extindere a pieței.
Avionul Boing 727. Sursa foto: Freepik.com
Luca Popa: „Consumerismul nu e totuna cu jecmăneala”
Mult mai tranșant este fostul magistrat Luca Popa, care face o distincție clară între consumerismul firesc și ceea ce el numește „goana abjectă după profit”:
„Nu are sens să vorbim despre rarele și determinate numai de situații excepționale cazuri de întârzieri, inutil să vorbim de condiții și de tratamentul la bord (…) Totul, absolut totul a devenit o jecmăneală ordinară!”
Popa, care spune că a zburat cu zeci de companii aeriene în ultimii 30 de ani – de la Sabena, SwissAir și Delta la Tarom și Turkish Airlines – evocă un peisaj în care multe dintre aceste branduri au fost sacrificate în favoarea low-costului agresiv. El nu cruță nici imaginea stewardeselor de altădată – elegante, profesioniste – în contrast cu ce „se livrează” azi.
Pentru el, ceea ce trăim nu este doar o scădere a calității, ci o degradare voluntară, sistemică, a unei industrii care nu mai respectă clientul, ci îl vânează.
Robert Spiridon: „Problema e Europa, nu doar companiile aeriene”
Robert Spiridon vine cu o perspectivă mai largă, care mută discuția dinspre companii spre contextul geopolitic și cultural:
„Nu sunt de acord cu varianta că aceste companii vânează doar profitul. În anii 2000 lucrau pe mulțumiri? Nu tot pentru bani?”
El observă că problema este mai generală – o stagnare, dacă nu chiar un regres, al calității serviciilor în Europa în ansamblu. În timp ce alte regiuni (Asia, Orientul Mijlociu, chiar Africa în unele privințe) cunosc o expansiune a standardelor, Europa devine complacentă, ideologică, autosuficientă.
„Mult și prost. În ritmul ăsta o să ajungem de căruță, însă slavă Ursula…”
Comentariul, încheiat cu o ironie politică, lasă să se întrevadă o nemulțumire generalizată față de leadership-ul european și față de un model de civilizație care pare să fi uitat ce înseamnă excelența.
O dezbatere despre mai mult decât zboruri
Postarea lui Dan Andronic nu este, în fond, despre avioane. Este despre compromisurile pe care le acceptăm în numele accesibilității. Este despre felul în care am normalizat disconfortul. Este despre o cultură care a pierdut sensul calității în goana după „ieftin și rapid”.
Dar este și despre nostalgie. Despre un trecut idealizat în care orice act – inclusiv zborul – era încărcat de un minim ritual, de o formă de respect și rafinament.
„Plătim puțin, suntem mulți, condițiile scad”, scrie Andronic. Dar întrebarea care rămâne este: vrem cu adevărat altceva?
Avem ce plătim – dar poate nu merităm chiar atât de puțin
Fie că îl aprobăm sau îl contrazicem pe Dan Andronic, tema pe care o ridică este esențială: Cât de mult suntem dispuși să sacrificăm din confort, din experiență și din demnitate pentru un bilet de avion ieftin? Și, mai ales, când vom realiza că nu doar prețul ne definește alegerile, ci și tăcerea cu care acceptăm mediocritatea?
Răspunsul rămâne al fiecăruia, dar întrebarea a fost bine pusă. Și merită reluată.
