Cadouri pentru copiii bolnavi de cancer. Moş Nicolae a mers mai întâi acolo unde este durerea mai mare!
- Mihai Oprea
- 4 decembrie 2015, 23:59
Cu o zi înainte ca toţi copiii să-şi pregătească ghetuţele în aşteptarea lui Moş Nicolae, parohul Bisericii brâncovenești Sfântul Gheorghe Nou de la Kilometrul Zero al României, Părintele Emil Nedelea Cărămizaru, cu binecuvântarea Părintelui Patriarh Daniel, le-a făcut o vizită emoționantă micuţilor bolnavi de cancer de la Institutul Oncologic Fundeni din Bucureşti, Secția Pediatrie.
Cu trupurile slăbite, aşezaţi în pătuțurile de care nu se pot dezlipi prea mult timp din cauza perfuziilor care le picură prin vene medicamentele de care au atâta nevoie, aceste suflete curate au avut frumosul prilej ca să şi zâmbească. La vederea Părintelui Emil încărcat cu daruri pentru toţi, dar și cu moaștele Sfântului Nicolae, (mâna dreaptă) din biserica pe care o păstorește, copiii au uitat preţ de câteva momente de suferința care le macină trupurile lor firave.
„Moș Nicolae, protectorul copiilor, a dorit să vină, prin sfintele sale moaște, ca de-altfel în fiecare an, mai întâi la acești copilași necăjiți, pentru a turna într-o mare de amărăciune un ocean de iubire din dragostea Sfântului Nicolae, marele ierarh al Bisericii Domnului nostru Iisus Hristos ! Ei sunt copiii noștri ai tuturor, iar suferința lor este și suferința noastră!", a decorat pentru Evenimentul Zilei Părintele Profesor Emil Nedelea Cărămizaru.