Cei interesați de disputele social-democrate-liberale-bruxelleze din jurul ordonanței de urgență privind măsurile de austeritate au observat că din argumentele aruncate în joc lipsește cel al ”asumării răspunderii” Guvernului Marcel Ciolacu pe această temă.

Aceasta ar fi metoda prin care măsurile ar fi adoptate exact în forma dorită și acceptată de Cabinet.

A existat și probabil persistă amenințarea cu ”depunerea mandatului” premierului, dar oricine își dă seama că această demisie nu rezolvă apariția Ordonanței austerității, ci doar stabilește limitele, jaloanele și mizele negocierilor politice.

Ca tehnică legislativă, dacă vrea adoptarea rapidă a măsurilor care vor mai rămâne din draftul care a tensionat aparatul bugetar, Guvernul Ciolacu le poate da putere de lege prin asumarea răspunderii nu pe Ordonanța de Urgență a Reformei Bugetare, ci pe Legea Reformei Bugetare.

O va face?

Pe 6 mai, el a vorbit prima și ultima oară de asumarea răspunderii pe un act normativ, în discuție fiind Legea Pensiilor Speciale. La Reforma Bugetară subiectul a fost tabu, limitându-se la ”discuții cu mandatul meu pe masă”.

De unde această diferență?

Din ceea ce se întâmplă după asumarea răspunderii pe un act normativ, și anume apariția unei moțiuni de cenzură. Dacă nu se depune moțiune, legea e considerată adoptată, fără amendamente, fără a mai fi discutată în cele două Camere ale Parlamentului.

În cazul Legii pensiilor, cele două partide din arcul guvernamental sunt de acord asupra principiilor de bază, nu vor exista ”rebeli” care să nu respecte ordinele de partid și să strecoare bila neagră în urna albă.

La Reforma Bugetară lucrurile stau diferit. Nu numai că vor fi parlamentari liberali care vor vota o eventuală moțiune de cenzură, dar vor fi chiar peneliști care vor semna pentru depunerea moțiunii. Au fost atât de vocali pe dezbaterea draftului încât nu vor putea da înapoi la vot.

La ce l-ar obliga un asemenea gest pe Nicolae Ciucă, președintele PNL?

El nu are decât calea de a îi exclude din partid pe cei care susțin o moțiune de cenzură împotriva unui guvern din care sunt parte și liberalii.

Altfel ar da un semn de slăbiciune greu de acceptat de un partid deja destul de slăbit. Mai ales că votul împotriva Guvernului nu va fi pe ascuns, ci, mai mult ca sigur, va fi dat cu surle și trâmbițe.

Excluderea unui grup de parlamentari, în frunte cu Florin Cîțu, chiar dacă sunt doar o sursă de disconfort și scandal, ar fi privită ca o scindare a partidului, a doua, după plecarea grupului Ludovic Orban. Îi va fi greu lui Ciucă să se reabiliteze în fața colegilor de partid rămați lângă el, așa cum nu a rezistat nici Cîțu după scindarea din noiembrie 2021.

Soarta lor de după excludere e neimportantă, fie că ”Echipa Câștigătoare” de pe vremuri face pace cu Ludovic Orban sau merg la USR-ul care i-a menținut cândva la Palatul Victoria, ei ies din orice calcul politic.

Lovit rămâne PNL care pierde procente în Parlament.

Pe Marcel Ciolacu nu cred că îl va afecta moțiunea, dacă va exista. De la peste 290 de voturi, la cât a avut la investire, la cele puțin peste 230 necesare demiterii lui e cale lungă și Cîțu cu Drulă nu o pot străbate. Voturile UDMR nu cred că le vor avea autorii moțiunii, pentru că maghiarii au criticat doar austeritatea din Cultură și aici Guvernul poate face concesii, pentru că nu venea din acest domeniu marea economie.

Mai are Guvernul și varianta de a renunța la parte din măsurile care sperie mediul privat, dar aici ar fi o pierdere de imagine pentru cei care le-au propus, Ciolacu și miniștrii PSD. Pierdere greu de digerat, mai ales că vine la pachet cu un câștig pentru PNL.

Probabil se va alege soluția OUG simplu, care va ajunge în Parlament, unde va trece într-un timp rezonabil, fără amendamente sau cu modificări minore, iar răspunderea pentru dezavantajele produse bugetarilor și celor din mediul privat se va disipa în eterogena ”clasa politică” și în deja mult hulita ”listă de ordine dată de la Bruxelles”.