Cadel Evans l-a învins pe Alberto Contador la sprint

Cadel Evans l-a învins pe Alberto Contador la sprint

Australianul Cadel Evans l-a învins pe ibericul Alberto Contador într-un sprint spectaculos la finalul etapei de ieri, a patra din Le Tour 2011, cu sosirea la Mur-de-Bretagne.

Evans, care a încheiat de două ori pe poziţia secundă în ierarhia finală a Turului Franţei, şi Contador au fost desprărţiţi de doar câteva sutimi de secundă la capătul unei căţărări abrupte de 2 kilometri, care a încheiat o etapă liniştită. Alexandre Vinokourov a terminat cursa pe locul 3. Favoritul etapei, belgianul Philippe Gilbert, care câştigase etapa inaugurală, s-a clasat pe locul cinci, într-un grup de rutieri care a fost cronometrat cu acelaşi timp al învingătorului.

Evans rămâne la o secundă de liderul Thor Hushovd, care a reuşit să îşi păstreze surprinzător tricoul galben, în ciuda faptului că etapa de ieri a cuprins şi o căţărare destul de grea. Norvegianul este sprinter. Pe locul trei în ierarhia generală este luxemburghezul Frank Schleck, la patru secunde de lider, în timp ce Contador rămâne la un minut şi 42 de secunde de primul loc.

Ne puteți urmări și pe Google News