Bute: "N-am niciun interes sa lupt acum cu Calzaghe"
- Adam Popescu
- 14 noiembrie 2007, 02:00
Venit in tara sa se relaxeze, dupa ce s-a incoronat campion mondial la categoria supermijlocie, versiunea IBF, pugilistul Lucian Bute nu prea are timp de nimic.
Singurul mare campion al sportului romanesc in acest an este vanat de mass-media.
„Mai raman in tara pana la inceputul lunii decembrie, cand plec la Montreal pentru a-mi relua antrenamentele. O sa boxez in februarie cu un adversar din primii 15 in lume, iar apoi va trebui sa-mi apar titlul in fata challengerului oficial, care n-a fost deocamdata desemnat”, ne-a declarat galateanul, care a facut ieri o vizita la „Evenimentul zilei”.
Dupa victoria in fata columbianului Alejandro Berrio, romanul are planuri mari de viitor, dar nu se gandeste sa-l infrunte, deocamdata, pe galezul Joe Calzaghe (detinatorul centurilor WBC, WBA si WBO), considerat cel mai bun pugilist la categoria supermijlocie. „Sper sa pot boxa la acest nivel inca cinci ani. Abia acum incep sa fac bani adevarati. Deocamdata, n-am niciun interes sa lupt cu Calzaghe, chiar daca as avea o bursa de doua milioane de dolari. Mai bine fac acesti bani incet, dar sigur”, ne-a spus Bute, care s-a ingrasat deja cu 9 kilograme.