Bush nu era pregătit pentru invadarea Irakului

Bush nu era pregătit pentru invadarea Irakului

Preşedintele american în exerciţiu, George W. Bush, a recunoscut că nu era pregătit pentru războiul din Irak, subliniind, într-un interviu acordat postului de televiziune ABC News, că informaţiile eronate în baza cărora a decis declanşarea conflictului din 2003 reprezintă "cel mai mare regret" al preşedinţiei sale.

„Cu alte cuvinte, nu am făcut campanie declarând că «vă rog să mă votaţi, voi fi capabil să gestionez un atac»“, a adăugat liderul de la Casa Albă.

„Multe persoane şi-au riscat reputaţia şi au declarat că armele de distrugere în masă reprezintă un motiv pentru îndepărtarea lui Saddam Hussein“, a subliniat Bush. El a refuzat să precizeze dacă ar fi luat decizia declanşării operaţiunilor militare împotriva Irakului dacă ar fi ştiut că liderul de la Bagdad nu avea arme de distrugere în masă.

„Este important ca atunci când ajung acasă şi mă uit în oglindă să pot spune «nu mi-am încălcat principiile». Şi nu am făcut acest lucru. Am luat decizii dificile. Iar unii preşedinţi au de luat multe decizii dificile“, şi-a susţinut Bush decizia adoptată în 2003.

Ne puteți urmări și pe Google News