Brexit: Ieșirea de pe piața unică penalizează jumătate din exportatorii britanici către Uniunea Europeană

Brexit: Ieșirea de pe piața unică penalizează jumătate din exportatorii britanici către Uniunea Europeană

Brexit: Ieșirea de pe piața unică penalizează jumătate din exportatorii britanici către Uniunea Europeană

Brexitul a avut un impact dramatic asupra activităţii lor. Odată cu noile reguli comerciale, jumătate dintre companiile britanice care exportă către Uniunea Europeană se află în dificultate, a dezvăluit, joi, Camerele de Comerț Britanică (BCC). Acum, aceste companii cer ajutorul guvernului.

Ponderea crește chiar și la 51%

Studiul arată că 49% dintre exportatori s-au străduit să se adapteze la ieșirea de pe piața unică de la 1 ianuarie, ceea ce provoacă complicații administrative, potrivit unui comunicat.

Ponderea crește chiar și la 51% pentru companiile producătoare care depind de comerțul cu UE. BCC au chestionat 1.000 de companii, majoritatea IMM-uri, în perioada 18-31 ianuarie, inclusiv 470 exportatori de bunuri și servicii.

Companiile menționează în special costurile, birocrația, întârzierile și confuzia cu privire la regulile care trebuie respectate.

Acest acord obținut în ajunul Crăciunului...

"Activitatea de afaceri și perspectivele Marii Britanii pentru o redresare economică solidă sunt afectate de schimbările de la frontieră", notează Adam Marshall, director general al BCC. Marea Britanie și UE au încheiat cu siguranță un acord de liber schimb, care elimină tarifele, dar care nu oferă aceleași avantaje ca piața unică. Acest acord obținut în ajunul Crăciunului" a lăsat companiile în ambiguitate până în ultimul moment", fapt care le-a împiedicat să se pregătească, potrivit lui Adam Marshall.

"Pentru unele societăți aceste temeri sunt existențiale", avertizează el, solicitând guvernului să facă tot ce poate pentru a reduce fricțiunile la frontiere. BCC se teme că situația se va agrava dacă Marea Britanie îşi va menține planurile de a efectua mai multe controale de sănătate în aprilie, înainte de controalele vamale stricte din iulie.

Asociația transportatorilor rutieri (RHA) a estimat recent că exporturile din porturile Marii Britanii către Uniunea Europeană au scăzut cu 68% în ianuarie. Ea vede în această scădere efectul comun al Brexitului și al pandemiei coronavirusului. Guvernul britanic a avertizat în repetate rânduri companiile că sunt așteptate "perturbări" pe termen scurt.

Exportatorii britanici trebuie acum să completeze o mulțime de documente pentru a dovedi că mărfurile lor au voie să intre pe piața unică europeană, un proces dificil și costisitor care întârzie trecerea la frontiere.

Cu câteva zile în urmă, șeful lanțului de îmbrăcăminte sportivă JD Sports Fashion a estimat la BBC că Brexitul s-a dovedit a fi "considerabil mult mai rău decât se aștepta".

În plus, guvernul britanic a înființat un grup de lucru cu privire la problemele întâmpinate de Brexit de către sectorul pescuitului din Scoția, ale cărui exporturi către UE de produse extrem de perisabile se confruntă cu probleme administrative și defecțiuni informatice.

 

Traducerea: Rodezia Costea

Ne puteți urmări și pe Google News