Breaking News. Ultimul apel înainte de o nouă carantină! Iohannis: Români, respectați regulile

Breaking News. Ultimul apel înainte de o nouă carantină! Iohannis: Români, respectați regulile

Președintele României, Klaus iohannis, a vorbit despre recordul de infecări înregistrate în ultimele 24 de ore în România.

 

„Opinia specialiștilor este că un al doilea val este iminent. Cele mai multe țări de pe continent înregistrează cifre îngrijorătoare.

Am înregistrat astăzi un record negativ de îmbolnăviri. Este improtant să facem toate eforturile. Acest virus nu va dispărea prea curând. Trebuie să găsim soluții care să ne permită să avem o economie eficientă. Sistemul sanitar să nu fie copleșit de un număr mare de bolnavi. Români, repectați regulile și evitați deplaările inutile", a spus Klaus Iohannis.

Până astăzi, 30 septembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 127.572 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

102.476 de pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 2.158 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV - 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Până astăzi, 4.825 de persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

În intervalul 29.09.2020 (10:00) – 30.09.2020 (10:00) au fost înregistrate 33 de decese (21 bărbați și 12 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Argeș, Bacău, Bihor, Botoșani, Brașov, Constanța, Gorj, Harghita, Iași, Maramureș, Mehedinți, Prahova, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui, Ilfov și Municipiul București.

Dintre acestea, 2 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 de ani, 5 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 10 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 6 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 10 decese la categoria de peste 80 de ani.

31 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, un pacient decedat nu a prezentat comorbidități, iar pentru un pacient decedat nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.496. Dintre acestea, 550 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 2.419.691 de teste. Dintre acestea 26.021 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 16.233 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 9.788 la cerere.

 

Ne puteți urmări și pe Google News