Statele Unite şi China au semnat, miercuri, un prim acord comercial, dezamorsând astfel conflictul existent în ultimele 18 luni între cele mai mari două economii ale lumii.

În prima fază a acordului e prevăzută eliminarea unor tarife şi deschiderea piețelor de bunuri și servicii americane spre China. Acordul include 50 de miliarde de dolari în comenzi suplimentare pentru produse agricole din SUA, a spus președintele american Donald Trump, adăugând că este încrezător că fermierii americani vor putea satisface cererea mai mare.

El a mai spus că, în baza noului acord, China va cumpăra servicii suplimentare din SUA în valoare de 40 – 50 de miliarde de dolari.

Potrivit analiștilor, acordul semnat între Beijing și Washington reprezintă un pas important care urmează după luni de zile de negocieri punctate cu tarife de retorsiune care au perturbat lanţurile de aprovizionare şi au provocat temeri legate de încetinirea creşterii economiei mondiale.

”Împreună corectăm greşelile trecutului şi oferim un viitor al justiţiei economice şi securităţii pentru muncitorii, fermierii şi familiile americane”, a declarat preşedintele american Donald Trump la Casa Albă, alături de vicepremierul chinez Liu He şi alţi oficiali.

Sursa: Reuters.com

 

 

Te-ar putea interesa și: