BREAKING NEWS: Decolare RATATĂ în India. Un AVION cu 154 de persoane la bord A IEȘIT DE PE PISTĂ. Cel puțin 15 răniți!

BREAKING NEWS: Decolare RATATĂ în India. Un AVION cu 154 de persoane la bord A IEȘIT DE PE PISTĂ. Cel puțin 15 răniți!

Aeronava 9W 2374 a companiei Jet Airways, care avea 154 de persoane la bord, a ieșit de pe pista aeroportului Dabolim din Goa, în timpul decolării, iar aproximativ 15 pasageri au fost răniți, transmite postul NDTV.

Incidentul s-a produs marți dimineața în timpul manevrelor de decolare. Aeronava 9W 2374 trebuia să ajungă la Mumbai. Echipele de intervenție i-au evacuat cu ajutorul toboganelor gonflabile pe cei aflați la bord.

 „Toți pasagerii și membrii echipajului au fost evacuați în siguranță. Unii dintre aceștia au fost ușor răniți în timpul operațiunii”, se arată într-un comunicat al companiei Jet Airways. Aeroportul a fost temporar închis în urma incidentului.

Deocamdată se știe doar că în jur de 15 pasageri, care ar fi suferit răni ușoare și fracturi, au fost transportați la spitalele din oraș, după cum notează și indianepress.com.

Ne puteți urmări și pe Google News

Decolarea ratată s-a petrecut în jurul orei locale 5 AM. Avionul care venise din Dubai, urma să plece spre Mumbai.

În timpul evacuării, avionul s-a înclinat în față, provocând panică perintre pasajeri, spun martori oculari, informează Asian News International (ANI News), pe pagina sa de Twitter. Deocamdată nu se știe de ce aeronava a ratat decolarea, dar se poate vedea că avionul este culcat, practic, cu burta pe pământ.