Editura Evenimentul si Capital

Tocmai când se gândea că îl va prinde Crăciunul acasă, Borcea stă în pușcărie și de Paşte

Inițial, un magistrat de la Judecătoria Sectorului 4 i-a admis lui Borcea cererea de eliberare, însă DNA a făcut contestație. FOTO: IONUȚ MUREŞAN
Autor: | | 0 Comentarii | 1197 Vizualizari

Magistrații ilfoveni au decis definitiv că fostul acționar al Dinamo nu poate fi eliberat mai devreme de 23 aprilie 2018

Chiar când se vedea cu un picior în libertate, după ce prima instanță i-a admis cererea de eliberare condiționată, Cristi Borcea a pierdut în delpasare „meciul” cu DNA. Magistrații Tribunalului Ilfov au admis contestația procurorilor, au desființat decizia pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 din data de 4 octombrie şi au respins definitiv cererea de eliberare condiționată formulată de fostul acționar al Dinamo.

O nouă cerere, peste 6 luni

Mai mult, judecătorii au fixat un termen de reiteraere a cererii peste 6 luni, pe 23 aprilie 2018, astfel încât Cristian Borcea îşi va petrece după gratii atât Crăciunul cât şi Paştele.

Nici Borcea, nici avocatul lui n-au reuşit să-i convingă pe magistrații ilfoveni să-l elibereze înainte de termen pe fostul director executiv al „Câinilor”.

În ultimul cuvânt, Borcea i-a rugat pe judecători să-l lase acasă la cei şapte copii: „Regret faptele. Sunt adevărate, le regret foarte mult şi îmi pare rău că mi-am expus familia la ce am făcut. S- a redus pedeapsa cu opt luni. (...) Nu am nimic de reproşat ANP. Vă rog să-mi dați ocazia să merg lângă copiii mei”.

Avocatul dinamovistului a argumentat în fața judecătorilor că Borcea s-a documentat un an şi jumătate pentru „lucrările ştiințifice scrise”, respectiv „Am fost preşedintele unui vis, Dinamo Bucureşti” şi „Aspecte din activitatea organizatorică şi de performanță a tinerilor fotbalişti din centrul de copii şi juniori Dinamo Bucureşti”. La rândul lui, procurorul de şedință al DNA a spus despre lucrările lui Borcea că au fost scrise în 60 de zile, un termen mult prea scurt şi „a învățat în detenție cum să exploateze lacunele legislative”.

Fostele soții îi sar în apărare

La fond, un judecător i-a dat dinamovistului câştig de cauză, motivând că „acesta acordă suport financiar şi moral pentru șapte copii”, iar mamele acestora „arată cât este de important petentul condamnat în viața copiilor tocmai pentru că se implică”

Pagina 1 din 1
Tag-uri: Borcea, sta, puscarie, Paste



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Justiţie

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI
Tema zilei
14:02 Înregistrare cu un GREU DIN PSD: „Îl cheamă la DNA să spună că domnul preşedinte…” LA CINE SE REFERĂ? Breaking news 13:08 Războiul dintre Carmen Dan și Gabriela Firea s-a mutat la Parchet! L-a turnat omul primarului pe subalternul favoritei lui Dragnea? 13:07 ATENTAT POLITIC EȘUAT. Cum a reușit Liviu Dragnea să scape dintr-o nouă ambuscadă. Editorial de Dan Andronic. 11:35 SCANDAL MONSTRU în direct la Antena 3. EXISTĂ O CÂRTIŢĂ a SRI? În urma dezvăluirilor, CINEVA DIN PSD poate fi exclus. Alertă în politică 09:10 Dragnea şi Firea AU BĂTUT PALMA ÎN CEx pentru un SCOP COMUN. De abia AZI S-A AFLAT! Funcţie importantă... 09:08 Adevărata bombă de la CEx al PSD? LUI TĂRICEANU NU-I VA PLĂCEA... Breaking news în politică 08:49 Victorie amară pentru Dragnea. Există un SACRIFICIU NEŞTIUT. Puciştii vin puternic pe turnantă. NEWS ALERT 08:44 Contribuția noului Binom SRI – Parchetul General la rămînerea lui Liviu Dragnea în fruntea PSD. Gândul lui Cristoiu 08:43 Şi totuşi, FIREA L-A ÎNVINS PE DRAGNEA înainte de CEx. Avem un nou NR. 1 ÎN PSD. Breaking news 17:07 DEZVĂLUIRI incendiare din CEx al PSD. Momentul de COTITURĂ care l-a SALVAT pe Liviu Dragnea de la debarcarea din PSD 13:46 DRAGNEA anunță REMANIEREA: „Nu trebuie să rămână în GUVERN” 13:39 Dragnea A PĂŢIT-O RĂU! SĂ FIE MÂNA PUCIŞTILOR? Numai la asta nu se aştepta şeful PSD... Breaking news politic 12:25 „Problema PSD ului și a lui Dragnea nu este CORUPŢIA, ci PROSTIA ajunsă chiar la rang de VIRTUTE” 12:16 Trădare în CEx al PSD? Declaraţii incendiare ale lui Marian Oprişan: „NU MOR DE DRAGUL LUI DRAGNEA” Breaking news 10:22 Scandalul din CEx ajunge la acuzații grave. Cine din PSD dă de băut PROCURORILOR pentru a scăpa de DOSARE de evaziune FISCALĂ? Alertă 10:22 Previziunea lui ION CRISTOIU despre CEx PSD: „Se va SFÂRȘI prost” 10:21 Firea a aflat detaliile murdare din CEx al PSD. Dragnea va lovi năprasnic, dar ADEVĂRATA BOMBĂ vizează două nume din Guvern 10:20 Băsescu îl face pe Dragnea cu ou și oțet: Atât de nociv încât până la sfârşitul anului va trebui să plece 09:07 DECLARAȚII la ieșirea de la ȘEDINȚA CEx. FIREA: „S-a CERUT EXCLUDEREA mea” 09:05 Dragnea A CÂŞTIGAT LUPTA DIN CEx al PSD! Declaraţia care spune totul. Breaking news-ul anului în politică

Articole salvate