Evenimentul Zilei > Actualitate > Bomba procurorilor! Investigatori sub acoperire în Cazul Dincă
Bomba procurorilor! Investigatori sub acoperire în Cazul Dincă

Bomba procurorilor! Investigatori sub acoperire în Cazul Dincă

Rechizitoriul de peste 400 de pagini prin care Dincă a fost trimis în judecată nu numai că pare o poveste spusă de acuzat, dar mai scapă, pe ici, pe colo, și informații interesante. Cea din titlu e una dintre ele. Ultima știre, însă, venită dinspre tabăra avocaților, arată că ”Monstrul din Caracal” joacă tare în această piesă judiciară, bazându-se, probabil, pe subțirimea probelor din rechizitoriu.

Informația a fost difuzată sâmbătă seara de către postul România Tv, într-o emisiune în cadrul căreia au participat avocați și familia Luizei Melencu. S-a afirmat că Dincă a negat, în fața instanței din Slatina, că le-ar fi ucis pe Alexandra și Luiza. ”Acum neagă total că le-ar fi ucis pe Alexandra și Luiza. Nu există probe care să îl incrimeze pentru trafic de carne vie, pentru că sunt doar dovezi care demonstrează că le-a abuzat în scop propriu. A studiat dosarul și a realizat că este vorba despre cuvântul lui contra cuvântului Alexandrei. În fața noului avocat din oficiu a cerut să scape de anumite acuzații din dosar, sperând să fie judecat în arest la domiciliu. Nu le-am ucis pe fete, Luiza și Alexandra trăiesc, ar fi spus Dincă”.

Mama Luizei a repetat crezul ei, că Luiza nu e moartă ci traficată și a cerut, încă o dată, ca procurorii să demonstreze lucrul acesta, nu să-i creadă spusele lui Dincă.

Până să descopere procurorii fetele în viață, citim în rechizitoriul întocmit de ei că, pentru a-l ”sparge” pe inculpatul Gheorghe Dincă, nu au folosit doar profilerul școlit la FBI ci și investigatori sub acoperire. Nu știm dacă e vorba și de individul căruia i s-a destăinuit ”nea Gigi”, numit în rechizitoriu ”coleg de celulă”, deși e o practică veche, de pe vremea existenței SIPA. Am aflat, însă, din consemnarea procurorilor DIICOT, că oamenii lor ”acoperiți” le-au dezvăluit cum și când și-a construit Dincă patul de fier și a pregătit camera de la parterul casei pentru viitoare violuri.

Cum a rezistat tensiunii patul de fier din ”camera ororilor”

Citește amănuntele terifiante pe pagina următoare

CONTINUAREA ARTICOLULUI IN PAGINA URMATOARE