Bombă! Primul caz de coronavirus din Franța a fost semnalat în decembrie
- Mihnea Talau
- 5 mai 2020, 08:25
Un pacient diagnosticat cu pneumonie în apropierea Parisului la 27 decembrie 2019 a avut de fapt coronavirus, a spus medicul său.
Dr Yves Cohen a declarat presei franceze că o mostră luată la momentul respectiv a fost testatată recent, rezultatul fiind unul pozitiv pentru Covid-19.
Pacientul, un bărbat de 50 de ani, care de atunci și-a revenit complet, a spus că nu are idee de unde a contactat virusul, întrucât nu a fost în nicio zonă infectată.
Această veste înseamnă că virusul ar fi ajuns în Franța cu aproape o lună mai devreme decât se credea anterior.
Până acum, primele trei cazuri de coronavirus din țară au fost confirmate la 24 ianuarie.
Dintre aceștia, doi fuseseră la Wuhan în China - unde a fost detectat pentru prima dată focarul - iar al treilea era un membru al familiei.
Dr. Cohen, șeful urgențelor de la spitalele Avicenne și Jean-Verdier, de lângă Paris, a declarat pentru postul de televiziune francez BFMTV că s-a concentrat asupra dosarelor pacienților internați cu simptome asemănătoare gripei în decembrie și ianuarie.
În total, el a retestat tampoanele nazale a 14 pacienți, a spus el.
„Am re-testat tampoanele nazale care au fost efectuate la momentul respectiv în raport cu un alt diagnostic, pentru a încerca să găsească urme de coronavirus”, a spus el.
„Din 14 pacienți, unul a fost pozitiv. L-am testat încă de două ori pentru a ne asigura că nu există nicio greșeală. Și de două ori, a revenit pozitiv”.
Dr. Cohen a spus că a alertat Agenția Națională de Sănătate (ARS) și a cerut altor virologi să re-testeze tampoanele pentru Covid-19.
Un raport complet va fi publicat la sfârșitul acestei săptămâni și va fi publicat de Jurnalul Internațional de Agenți Antimicrobieni, a adăugat el, scrie BBC.