Bolojan, studentul din Căminul 15. Amintiri despre anii de facultate
- Maria Dima
- 17 august 2026, 18:53
Ilie Bolojan. Sursă foto: gov.ro
Premierul Ilie Bolojan și-a amintit, luni, la Timișoara, de perioada în care era student și locuia în Căminul 15, comparând condițiile de atunci cu cele oferite de noul Cămin „Renașterii” al Universității de Vest. Investiția, de peste 230 de milioane de lei, este cel mai mare cămin studențesc din România, potrivit UVT.
Ilie Bolojan a participat luni, la Timișoara, la inaugurarea Căminului „Renașterii” al Universității de Vest, o clădire cu 902 locuri de cazare. Premierul a vorbit cu această ocazie despre perioada studenției sale în oraș și despre schimbările produse în infrastructura universitară.
„Orice se întâmplă bun în universitățile pe care le-am absolvit e o bucurie, pentru că sunt legat sentimental de Timișoara și de aceste universități”, a declarat Ilie Bolojan.
Bolojan și-a amintit de Căminul 15: „Eram patru în cameră”
Premierul a spus că și-a amintit de condițiile în care locuia în perioada studenției, în Căminul 15, și a comparat acea perioadă cu condițiile oferite de noua clădire a Universității de Vest.
„Amintindu-mi de condițiile din Căminul 15, îmi dau seama că lucrurile au evoluat foarte mult. Eram patru în cameră în perioada respectivă, grupurile sanitare, dușurile erau la capătul holului și, în mod evident, ceea ce avem astăzi și ceea ce se întâmplă prin investițiile care se fac, atât din PNRR, dar și din bugetele guvernamentale, în mod cert aduc condiții mult mai bune pentru studenții universităților din România”, a spus Bolojan.
Premierul a afirmat că investițiile în infrastructura universitară pot contribui și la atragerea studenților către instituțiile de învățământ care mențin standarde ridicate de educație.
„Investițiile în educație sunt un element de bază pentru a susține creșterea calității învățământului din România și atragerea cât mai multor studenți către universitățile care țin un standard de calitate, ce asigură un învățământ care ne pregătește tinerii pentru vremurile care vor veni”, a afirmat premierul.
„Investiția de peste 40 de milioane de euro este finalizată”
Șeful Guvernului i-a felicitat pe rectorul Universității de Vest din Timișoara, Marilen Pirtea, pe constructori și pe reprezentanții Companiei Naționale de Investiții și ai Ministerului Dezvoltării implicați în proiect: „Această investiție importantă, de peste 40 de milioane de euro, este în momentul de față finalizată și din octombrie studenții universității o vor folosi”.
Potrivit datelor Universității de Vest, valoarea totală actualizată a investiției este de aproximativ 230,45 milioane de lei, cu TVA. Din această sumă, aproximativ 222,6 milioane de lei reprezintă finanțarea Ministerului Dezvoltării, prin Compania Națională de Investiții, iar contribuția prevăzută din veniturile proprii ale UVT este de circa 7,8 milioane de lei.
Noul cămin al UVT are 902 locuri și 451 de camere
Căminul „Renașterii”, situat pe strada Renașterii nr. 24B din Timișoara, are 902 locuri de cazare și este prezentat de Universitatea de Vest drept cel mai mare cămin studențesc din România.
Clădirea are o suprafață desfășurată de peste 30.000 de metri pătrați și cuprinde 451 de camere.
Camerele au grupuri sanitare proprii, iar complexul include săli de lectură cu 418 locuri, o zonă de servire a mesei de peste 1.000 de metri pătrați, spălătorii și uscătorii, facilități pentru persoanele cu dizabilități, locuri de parcare, spații pentru biciclete și o pistă de alergare.
Clădirea este dotată, de asemenea, cu sistem de climatizare, control electronic al accesului și un sistem de management al instalațiilor.
Când va fi preluat căminul de către studenți
Proiectarea noului cămin a început în 2022, iar ordinul de începere a lucrărilor a fost emis în martie 2023.
În 2025, Guvernul a reaprobat indicatorii tehnico-economici ai investiției, după majorarea valorii proiectului. În perioada următoare urmează recepția finală și preluarea clădirii de către Universitatea de Vest, astfel încât aceasta să intre în circuitul de cazare în această toamnă.
Bolojan a dezvăluit că a mai vizitat șantierul în luna februarie, fără să își anunțe vizita.
„Am mai fost o dată să-l văd, fără să anunț nimic, în februarie, cred că am fost aici, și am văzut că atunci lucrările erau sigur nu la stadiul pe care îl vedem astăzi, dar domnul rector mi-a spus că ținta este ca la 1 octombrie să fie gata de preluat de către studenți”, a spus Bolojan.
Premierul a susținut că realizarea unor astfel de proiecte depinde de colaborarea dintre administrația locală, universități și Guvern.
Potrivit lui Bolojan, parteneriatul este necesar pentru toate etapele proiectului, de la punerea la dispoziție a terenurilor și eliberarea autorizațiilor până la cofinanțări și racordarea la utilități.