Premierul Ilie Bolojan a anunțat ce impozite vor crește de la 1 ianuarie 2026
- Raluca Dan
- 17 noiembrie 2025, 18:57
Taxe și impozite. Sursa foto: Arhiva EvZPremierul Ilie Bolojan a afirmat, luni, că speră ca Parlamentul să finalizeze marți, în ședință comună, pachetul fiscal care include taxele locale, astfel încât impozitele pe proprietățile persoanelor fizice și pe autovehicule să fie majorate de anul viitor. „Sper ca mâine, Parlamentul, în şedinţă comună, închide şi pachetul fiscal care cuprinde taxele locale”, a spus acesta, la Adunarea Generală a Asociaţiei Municipiilor din România.
Bolojan: Sper că Parlamentul va termina pachetul fiscal privind taxele locale
Şeful Executivului a afirmat că speră că Parlamentul va termina pachetul fiscal care cuprinde taxele locale, menționând că există o înțelegere privind închiderea acestuia și eliminarea articolelor declarate neconstituționale de Curtea Constituțională.
„E vorba de cele legate de testele poligraf pentru angajaţii de la ANAF, deşi fie vorba între noi, n-ar fi fost rău să fie testaţi o bună parte dintre ei, având în vedere bolile ANAF-ului, destul de extinse, dar în afară de aceste anulări, toate celelalte articole vor rămâne aşa cum sunt, ca să nu mai avem complicaţii din nou de a verifica constituţionalitatea”, a explicat premierul.
„În toate calculele legate de deficit, aceste aspecte sunt vitale”
Premierul a spus că speră ca această prevedere să ducă, de anul viitor, la majorarea impozitelor pe proprietățile persoanelor fizice și pe autovehicule.
„În toate calculele legate de deficit, aceste aspecte sunt vitale, sunt trecute acolo şi nu vor putea fi eludate. Trebuie să ne încasăm aceste taxe, cele ale statului, în principal, să ne reducem gap -ul de TVA, unde avem probleme destul de serioase, dar în acest pachet fiscal se mai închid nişte portiţe la insolvenţe şi la alte posibilităţi de eşalonări şi de optimizări, citiţi cu ghilimelele de rigoare. E nevoie apoi să ne scădem cheltuielile statului”, a spus premierul.
El a adăugat: „Vă rog să vă gândiţi că împrumuturile pe care le luăm, deci 150 de miliarde de lei, reprezintă totalul salariilor din sectorul public din România. Deci total salarii egal total împrumuturi. Sigur, nu merg toate împrumuturile la salarii, dar ca să vă faceţi o imagine, care este diferenţa, cât cheltuim noi în plus, faţă de ceea ce ne putem permite”.

Ilie Bolojan. Sursa foto: Captură video Youtube
Guvernul, nevoit să reducă cheltuielile
Bolojan a afirmat că Guvernul trebuie să reducă cheltuielile și „să programeze investiţiile în aşa fel încât, cu prioritate, să închidă anul viitor PNRR-ul”.
„Cam astea sunt constrângerile, foarte deschise, legate de buget, de deficit. Marja noastră de mişcare este destul de redusă, nu avem foarte multe posibilităţi, deci jucăm mai mult la impuse, ca să fim foarte corecţi cu dvs”, a mai spus acesta.