Bogdan Hossu AVERTIZEAZĂ: 40% din bugetari vor primi mai PUŢINI bani în mână. Ne pregătim de ACŢIUNI în STRADĂ
- Antonia Hendrik
- 2 februarie 2018, 16:03
Preşedintele Cartel Alfa, Bogdan Hossu, a declarat într-un interviu pentru RFI că se pregătesc de acţiuni sindicale, dacă pe fluturaşul de salariu vor apărea mai puţini bani faţă de anul trecut.
„De fapt, și din calculele noastre, combinația dintre noua lege de salarizare pentru bugetari, transferul contribuțiilor sociale de la angajator la angajat și limitarea sporurilor aplicate sistemului bugetar fac ca, la ora actuală, multe din sectoarele bugetare să aibă probleme care evident duc la scăderea venitului net al persoanelor respective. Estimarea noastră e că sunt în jur de 30 – 40% care vor fi afectați din structura bugetară”, a spus liderul de sindicat.
Ce categorii de salariaţi vor fi afectate la veniturile lunare
„Cei afectați vor fi în principal din domeniul educației, din sănătate anumite profesiuni, ca de exemplu farmaciștii din spitale. Inclusiv în domeniul administrației publice locale vor exista situații în care poliția locală va lua mai puțini bani. Nu în ultimul rând poliția, justiția - și aici mă refer inclusiv la penitenciare - și ei vor fi afectați”.
Mai mult, preşedintele Cartel Alfa anunţă
„Ne pregătim pentru acțiuni în funcție de decizia membrilor de sindicat. Având fluturașii de salariu vor constata că, pe net, ei vor lua mai puțin decât anul precedent. Dacă membrii susțin o acțiune grevistă, evident că vom face acțiuni greviste sau acțiuni de stradă”, a mai declarat la RFI Bogdan Hossu.